Antena 3 CNN Actualitate Un val de aer polar ajunge în România. Cât de frig se anunţă și unde apar lapoviţa şi ninsorile

Un val de aer polar ajunge în România. Cât de frig se anunţă și unde apar lapoviţa şi ninsorile

Un nou val de aer polar pune stăpânire pe România. Meteorologii anunţă vreme rece în majoritatea regiunilor, începând de marţi,

Un val de aer polar ajunge în România. Cât de frig se anunţă și unde apar lapoviţa şi ninsorile
Sursa foto: foto: Pixabay.com
29 Mar 2020   •   11:02

 Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), duminică, 29 martie, în ţară, vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru sfârşitul lunii martie, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 19 grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse va ploua, ziua cu o probabilitate mai mare în regiunile vestice şi sud-vestice precum şi în zonele montane aferente, iar spre sfârşitul intervalului în cele nord-vestice.

Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi posibil vor fi însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua la munte şi pe arii restrânse în estul ţării, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 18 grade, iar cele minime între -3 şi 7 grade, uşor mai ridicate pe litoral. În Bucureşti, valorile de temperatură se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale la această dată, cu o maximă de 16...17 grade şi o minimă de 5...6 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat.

  Se răceşte întâi în vest  

Luni, 30 martie, valul de aer polar va ajunge în vest, centru şi nord, iar în restul teritoriului temperaturile, comparabile cu cele din ziua anterioară, vor continua să fie mai ridicate decât cele normale pentru această dată. Meteorologii spun că înnorările se vor accentua treptat şi temporar vor fi precipitaţii, local în regiunile din jumătatea nordică a ţării şi la munte, iar din a doua parte a intervalului pe arii restrânse şi în restul zonelor. Va ploua, iar noaptea cu precădere în Maramureş, Transilvania şi în nordul Moldovei ploile se vor transforma la început în lapoviţă apoi în ninsoare. La munte, ziua precipitaţiile vor fi mixte, iar din a doua parte a intervalului va ninge.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua în vest şi nord-est, iar noaptea în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 19 grade, iar cele minime între -3 şi 8 grade. În Capitală, vremea va fi în continuare uşor mai caldă decât normal pentru sfârşitul lunii martie. Cerul va fi variabil, cu înnorări din a doua parte a intervalului când probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 5...7 grade.
 

×
Subiecte în articol: meteo frig România
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close