Antena 3 CNN Actualitate Veşti bune de la meteorologi: ''Este o zi propice pentru a merge la vot în toată țara!''

Veşti bune de la meteorologi: ''Este o zi propice pentru a merge la vot în toată țara!''

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre cum va fi vremea în următoarele ore.

Veşti bune de la meteorologi: ''Este o zi propice pentru a merge la vot în toată țara!''
de Iulia Gorgorin    |    27 Sep 2020   •   11:15

''Avem ceva ploi izolate doar în zona de munte, posibil şi în partea de nord-vest, centru, nord-est a ţării, însă cantităţi cu totul neînsemnate (...) Cel mai bine stăm la acest interval de timp, în partea de sud şi sud-est a ţării, acolo unde precipitaţiile lipsesc.

O să vedem pe parcursul zilei, că aria precipitaţiilor este în diminuare, inclusiv în această parte a ţării, pentru că, până spre sfârşitul orei de încheiere a scrutinului, observăm deja, aria se extinde fără precipitaţii în partea de sud-est a ţării. Sunt cantităţi neînsemnate, poate chiar sub 5 l/mp, cu totul izolat. Așa cum spuneam, până la ora 21, mai mult în zona montană.

Este o zi propice pentru a merge la vot în toată țara!

În București vor fi 24-25 de grade Celsius, soare şi o vreme foarte bună. Observăm deja absenţa precipitaţiilor în cea mai bună parte a ţării, până spre orele 21'', a anunţat Elena Mateescu la Antena 3.

×
Subiecte în articol: vremea meteo
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close