Antena 3 CNN Actualitate Social Vreme șocantă! Catastrofe meteo în SUA și Europa. Ce se întâmplă în România

Vreme șocantă! Catastrofe meteo în SUA și Europa. Ce se întâmplă în România

Vreme șocantă! Catastrofe meteo în SUA și Europa. Ce se întâmplă în România
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
04 Ian 2018   •   19:09

O furtună puternică de iarnă lovește coasta de est a Statelor Unite, în mai multe state fiind emise avertismente. De exemplu, în New York se așteaptă să se depună un strat de zăpadă de 15 centimetri. Furtuna este numită în limbajul de specialitate „ciclon-bombă". 

Pe de altă pate, în Europa se înregistrează temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă. În mai multe țări din Europa, rafalele violente au avut miercuri consecințe devastatoare. Condițiile dure au dus la moartea unei persoane, au produs deraierea unui tren, au perturbat traficul aerian și au lăsat mii de locuințe în întuneric.

„S-au înregistrat temperaturi record. În Europa și în mare parte a continentului asiatic persistă un aer mai cald. În America de Nord este foarte frig, sunt temperaturi mult mai scăzute decât în mod normal, în vreme ce în Europa sunt temperaturi mult mai ridicate”, a precizat Mihai Huștiu, meteorolog ANM.

Un val de are cald avansează tot mai mult spre ţara noastră. De Bobotează, când ar trebuie să fie frig, vom avea parte de temperaturi de primăvară. Meteorologii prognozează pentru sâmbătă maxime chiar şi cu 10 grade mai mari decât ar fi normal.

„Partea de nord-vest a continentului european a fost afectată de un ciclon. Dinspre latitudini sudice va pătrunde un aer mult mai cald. De Bobotează, vom avea temperaturi mult mai ridicate, care vor ajunge și la 15-16 grade. În mod obișnuit, trebuia să avem temperaturi sub minus 3 grade. Și în 2014, pe 6 ianuarie am avut temperaturi de 17-18 grade”, a mai spus Mihai Huștiu.

Însă, se pare că după data de 10 ianuarie, în România, este posibil să apară și temperaturi specifice iernii. „Sunt semnale că vremea se răcește și la noi în țară și vor fi și semnale de iarnă”.

×
Subiecte în articol: Europa SUA meteo vreme
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close