Antena 3 CNN Actualitate ANM: Temperaturile, ușor mai ridicate față de specificul perioadei în următoarea săptămână

ANM: Temperaturile, ușor mai ridicate față de specificul perioadei în următoarea săptămână

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că, în următoarea perioadă, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, însă mai coborâte în extremitatea nordică a țării.

ANM: Temperaturile, ușor mai ridicate față de specificul perioadei în următoarea săptămână
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
08 Mai 2020   •   11:33

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în a doua săptămână din mai, în regiunile sudice, vestice și sud-vestice, dar și ușor mai coborâte în extremitatea nordică a țării, iar în rest vor fi apropiatede cele normale pentru acest interval.

„Valorile termice vor fi ușor mai ridicate, decât cele specifice acestei perioade, în regiunile sudice, vestice și sud-vestice, dar și ușor mai coborâte în extremitatea nordică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane”, transmite Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru intervalul 11-18 mai.

Între 18 și 25 mai, temperatura aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână în regiunile estice și nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

„Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână”, adaugă sursa citată.

Conform ANM, între 25 mai și 1 iunie, temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor specifice pentru aaceastă perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

„Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în toată țara”, potrivit prognozei pentru 1-8 iunie.

×
Subiecte în articol: vremea
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close