Antena 3 CNN Actualitate Social VREMEA. Prognoza meteo pentru 22 februarie. Vești extrem de proaste de la meteorologi

VREMEA. Prognoza meteo pentru 22 februarie. Vești extrem de proaste de la meteorologi

VREMEA. Prognoza meteo pentru 22 februarie. Vești extrem de proaste de la meteorologi
22 Feb 2019   •   05:00

VREMEA. Vineri, 22 februarie, vremea va fi în general închisã, se va rãci şi va deveni vântoasã în cea mai mare parte a ţãrii. Se vor semnala precipitaţii ziua pe arii extinse, iar seara şi noaptea în restrângere cãtre regiunile sudice şi sud-vestice.

VREMEA. Acestea vor fi mai ales sub formã de ninsoare în zonele montane şi în jumãtatea de nord a Moldovei, mixte în Transilvania, în timp ce în Banat, Crişana şi Maramureş vor predomina ploile. În restul teritoriului vor fi ploi, care se vor transforma treptat în lapoviţã şi ninsoare, dupã orele prânzului în sudul Moldovei, spre searã în Dobrogea şi Muntenia, iar noaptea şi în Oltenia.

VREMEA. În masivele sudice, dar mai ales în cele sud-vestice, cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 15 l/mp, astfel încât stratul de zãpadã nou depus va fi consistent. Vântul va prezenta local intensificãri, cu rafale în medie de 50...60 km/h şi izolat peste 60...65 km/h în regiunile vestice şi sud-estice, iar la munte, în special pe creste, va fi tare, cu viteze peste 90...100 km/h viscolind ninsoarea şi determinând reducerea vizibilitãţii. Local se va forma gheţuş.

VREMEA. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 0 şi 9 grade. Noaptea va fi ger în nord, nord-vest şi centru şi izolat în rest, iar minimele termice se vor încadra între -15 şi -3 grade, mai scãzute în estul Transilvaniei, spre -20 de grade.

VREMEA. Presiunea atmosferică va creşte accentuat în a doua parte a intervalului.

×
Subiecte în articol: vremea
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close