Antena 3 CNN Politică Atac fără precedent la adresa Uniunii Europene, din partea unui deputat PSD: Franţa şi Germania, stăpâni care ne călăresc

Atac fără precedent la adresa Uniunii Europene, din partea unui deputat PSD: Franţa şi Germania, stăpâni care ne călăresc

Atac fără precedent la adresa Uniunii Europene, din partea unui deputat PSD: Franţa şi Germania, stăpâni care ne călăresc
11 Feb 2019   •   15:30

Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a lansat un atac fără precedent la adresa Uniunii Europene şi a unor ţări precum Germania şi Franţa, numindu-le „stăpâni care ne călăresc”, iar despre preşedintele Klaus Iohannis a spus că este „în afara României”.

Nicolae Bacalbaşa a vorbit la o televiziune locală din Galaţi despre locul României în Uniunea Europeană şi despre cancelarul german, Angela Merkel, pe care îl acuză că transformă România într-o „colonie”, cu sprijinul unor persoane „infiltrate”.

„Problema este noi şi ei. Preşedintele Iohannis este, pentru mine în afara României. Suntem într-o uniune, aşa cum spunea Bismarck, în orice uniune există un călăreţ şi un cal. Noi nu suntem nici măcar calul, ci măgarul de povară al unei structuri pe care din motive demagogice, nu o să o putem influenţa niciodată. Practic, suntem intoxicaţi de către stăpânii noştri care ne călăresc, n-aş vrea să spun stăpânii noştri coloniali din cadrul Germano – Franţei şi coloniile ei actuale sau pe care şi doreşte să le subordoneze în întregime. Stăpânii noştri au reuşit să creeze un aparat de represiune controlat, culmea, de autohtoni, de românaşi de-ai noştri pe care, iarăşi, eu nu-i consider, ca şi pe domnul preşedinte, a fi români şi a ne ţine ca pe nişte căţei care trebuie subordonaţi, cu nasul în rahat”, a declarat Nicolae Bacalbaşa, la televiziunea locală din Galaţi.

În cadrul emisiunii de la postul local, Nicolae Bacalbaşa a mai spus că „MCV este o golănie ordinară”, care are legătură cu „banditismul neacceptării în Schengen”, iar despre preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat că este „un provocator profesional”, infiltrat de străini, „pentru a batjocuri poporul român”.

În plus, deputatul PSD a făcut şi o serie de aluzii la trecutul nazist al Germaniei şi a vorbit despre cancelarul Merkel numind-o „Fuhrerul feminin” al Germaniei actuale, acuzând-o că ţara ei „controlează” Europa.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Nicolae Bacalbasa Klaus Iohannis
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close