Antena 3 CNN Politică Elena Udrea a ajuns la Spitalul Județean Ploiești

Elena Udrea a ajuns la Spitalul Județean Ploiești

Elena Udrea a ajuns la Spitalul Județean Ploiești după ce i s-a făcut rău în curtea penitenciarului în care este închisă.

de Cristi Georgescu    |    03 Noi 2022   •   13:20

Elena Udrea a acuzat amețeli în această dimineață, iar stările s-au agravat, motiv pentru care a fost dusă la spital pentru mai multe investigații, informează sursele Antena 3 CNN.

Udrea este deţinută în Penitenciarul Târgşor începând din luna iunie, când a fost extrădată din Bulgaria, unde fugise pentru a scăpa de condamnare.

Recursul în casaţie este ultima şansă a Elenei Udrea de a obţine anularea pedepsei de 6 ani, în condiţiile în care celelalte încercări ale sale nu au avut succes.

”La ora 11:36 s-a primit o solicitare la Penitenciarul Tragsor pentru femeie în vârstă de 49 de ani cu status postlipotimie. La solictare s-a deplasat o ambulanță cu medic. 

La sosirea ambulanței pacienta era conștientă, stabilă hemodinamic. Pacienta a fost transportata la UPU Ploiești pentru investigații suplimentare” au transmis oficialii Serviciului de Ambulanţă Prahova.

În jurul orei 15:00 Elena Udrea a fost externată.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea spital
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close