Antena 3 Politică Klaus Iohannis pe bicicletă de 9.000 lei la Cotroceni, în Vinerea Verde

Klaus Iohannis pe bicicletă de 9.000 lei la Cotroceni, în Vinerea Verde

de Georgiana Adam    |    23 Apr 2021   •   11:16

Klaus Iohannis a ajuns vineri cu biciclata la palatul Cotroceni, alăturându-se astfel campaniei Vinerea Verde.

Președintele  a recomandat folosirea mijloacelor de transport alternativ, a mersului pe jos sau folosirea transportului în comun, chiar pe ploaie, care ”nu a dăunat nimănui”.

”Orașele noastre sunt extrem de aglomerate, mai ales în orele de vârf, când lumea merge la serviciu sau vine de la serviciu. Încurajez pe toți românii să încerce să folosească mijloace de transport alternativ, este sănătos și decongestionează traficul. Pe bicicletă este foarte sănătos, te miști mult mai ușor în trafic, ajungi aproape la fel de repede la serviciu ca și cu mașina personală, iar un pic de ploaie încă nu a dăunat nimănui”, a spus președintele în fața jurnaliștilor.

Bicicleta Cube, model 2021, cu care a ajuns președintele la Cotroceni costă 9.199 lei. 

Însoțit, la mică distanță, de echipajul SPP care-i asigură protecția, șeful statului s-a suit pe bicicletă la reședința prezidențială de la Vila Lac în jurul orei 8.30, s-a strecurat cu agilitate prin trafic şi, în cele din urmă, a ajuns pe banda pentru biciclete de pe trotuar.

Purtând casca regulamentară şi o geacă elegantă, închisă la culoare, președintele a făcut cu mâna trecătorilor şi echipelor de televiziune.

El a ajuns la Cotroceni în jurul orei 9.10, după un drum de circa 40 de minute.

Campania Vinerea Verde a fost lansată în prima parte a lunii martie de Ministerul Mediului, cu scopul de a reduce poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale și pentru încurajarea transportului alternativ.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close