Antena 3 CNN Politică Scandal în ședința liberalilor! Ludovic Orban, pus la pământ de liderii PNL

Scandal în ședința liberalilor! Ludovic Orban, pus la pământ de liderii PNL

Ședință cu scântei la Partidul Național Liberal pentru desemnarea miniștrilor în guvernul de coaliție, condus de liberalul Florin Cîțu. Ludovic Orban a fost criticat aspru de Rareș Bogdan, de Robert Sigiartău, secretarul general al partidului, precum și de alți lideri pentru că a cedat ministerele importante, spun surse politice. Cu toate acestea, protocolul de colaborare, dar și lista miniștrilor au fost validate cu o largă majoritate de voturi după cum a declarat chiar președintele partidului la finalul ședinței.

Scandal în ședința liberalilor! Ludovic Orban, pus la pământ de liderii PNL
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    23 Dec 2020   •   09:30

Ludovic Orban a fost asaltat de reproșuri, cum că ar fi eșuat la negocieri, că a trădat și că a umilit PNL. Rareș Bogdan, Robert Sighiartăm, Ilie Bolojan, Emil Boc, Marian Petrache și Florin Roman ar fi fost cei mai vocali critici. 

”Dumnezeu sa ocrotească Romania și PNL”

Prima zi de lucru a noului Parlament ne-a arătat cum vor fi următorii 4 ani! Cu mult circ, cu războaie la baioneta și cu nimic bun pentru Romania!

PSD și AUR și-au arătat colții din prima zi, iar, din păcate, PNL cedează pas cu pas diferite poziții strategice în Parlament, așa cum a făcut în Executiv. Din prima linie a frontului in bătălia cu PSD, locul luptătorilor a fost luat de învinși! E vremea sforarilor, care se sfâșie pentru firimiturile aruncate de stăpâni!

Oameni care au pierdut bătălii politice la ei acasă au fost aduși în fata, iar cei care au câștigat luptele politice cu PSD și USR s-au retras, pentru că nu pot accepta umilirea partidului, nu pot accepta ca PNL sa fie un partid prăduit de toți adversarii săi!

Dumnezeu sa ocrotească Romania și PNL!”, a scris Florin Roman pe o rețea socială. 

Liderii PNL i-au sugerat lui Orban ”să facă un pas în spate”

Contestatarii i-ar fi sugerat liderului partidului, voalat, să facă un pas în spate și să renunțe la șefia Camerei Deputaților. Însă, când s-a votat, doar Ilie Bolojan și Florin Roman au votat împotrivă. Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Dan Motreanu, Emil Boc și Cristian Bușoi s-au abținut, după cum au arătat surse politice. 

Partidul Național Liberal a hotărât astăzi, în Biroul Politic Național, cu 63 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă,  și 5 abțineri, susținerea protocolului, acordului de colaborare cu USR PLUS și UDMR pentru formarea guvernului. De asemenea, lista miniștrilor care vor reprezenta Partidul Național Liberal în guvernul de coaliție”, a spus Ludovic Orban la finalul ședinței. 

”PNL nu mai este singur la guvernare”

Ludovic Orban a explicat ce le-a răspuns colegilor care l-au acuzat că a cedat portofolii în favoarea USR PLUS și a UDMR și că astfel a trădat mandatul pe care i l-au încredințat. 

„Le-am răspuns că PNL nu mai este singur la guvernare, PNL se află într-o coaliție și că în negocierile purtate mandatul acordat de BPN a fost respectat 100%. Mandatul meu a fost acela de a negocia formarea unei coaliții și de asemenea de a conduce la formarea unei majorități parlamentare care să ducă la învestirea unui guvern condus de Florin Cîțu și, de asemenea, cu o reprezentare care ține cont de votul cetățenilor, adică o reprezentare în toate funcțiile de demnitate publică pentru PNL corespunzătoare votului dat de cetățeni și anume o pondere de 55%”, a declarat Ludovic Orban.

Președintele PNL le-a replicat și celor care l-au acuzat că semnarea acordului cu partenerii de guvernare ar fi însemnat o declarație de război la adresa liderilor din teritoriu, care își puseseră speranța că vor putea nominaliza titulari la anumite ministere. 

”Nu există niciun dezavantaj dacă PNL nu deține un minister sau altul. Sigur că, probabil, unii au considerat că având anumite ministere am fi avut o altă poziție, mai multă putere sau alte lucruri. Pentru mine, cel mai important lucru pe care l-am avut în vedere a fost acela de a reuși construcția acestei coaliții”, a mai spus Ludovic Orban.

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close