Antena 3 CNN Politică Vlad Voiculescu: Liberalii au măsluit cifrele pandemiei, înainte de alegeri. ”Le-am descoperit cu surprindere!”

Vlad Voiculescu: Liberalii au măsluit cifrele pandemiei, înainte de alegeri. ”Le-am descoperit cu surprindere!”

La o postare de pe o rețea socială a fostului ministru al Muncii, Violeta Alexandru, Vlad Voiculescu a postat un mesaj prin care susține că, înainte de alegerile din toamnă 2020, liberalii au măsluit cifrele pandemiei și au făcut în așa fel încât să dea bine.

Vlad Voiculescu: Liberalii au măsluit cifrele pandemiei, înainte de alegeri. ”Le-am descoperit cu surprindere!”
Sursa foto: Hepta
de Laura Dinu    |    24 Mar 2021   •   07:30

Dragă Violeta, avem nevoie să construim încredere și vom reuși doar dacă spunem mereu adevarul. Felul “inovativ” în care a fost calculată incidența înainte de alegeri mi-a ridicat câteva semne de întrebare:

1) din calcul au fost eliminate cifrele din focare - nicăieri în Europa nu s-a mai procedat așa;

2) din calculul incidenței la 14 zile au fost “pierdute” vreo două zile.

Astea sunt “artificiile” de anul trecut pe care le-am descoperit cu surprindere și mai mult decât atât.

Până să vorbim despre cum comunicăm, ceea ce comunicăm ar trebui să fie cât mai aproape de adevăr. Contează, mai ales în situații de genul ăsta. Altfel ne furăm singuri căciula mințindu-ne frumos.

Bănuiesc că nu știai despre “inovațiile” de mai sus. Asta poate îți lămurește de ce am spus zilele trecute că “cifrele sunt altele”, este mesajul postat de actualul ministru al Sănătății la postarea Violetei Alexandru.

În postare, fostul ministru al Muncii vorbește despre credibilitatea pe care ar trebui să o aibă o persoană care face declarații.

La ce tensiune e în București de câteva zile de când a crescut numărul cazurilor de Covid, contează mult câtă credibilitate are persoana care face declarații și, binențeles, ce declară. Oricum, în București se declară multe. Recunosc că selectez deja, ascult oamenii în care am încredere pentru că mă uit la experiența lor. Afirmații oficiale/politice gen – nu am încredere în cifre/cifrele sunt altele, s-ar putea să evolueze lucrurile așa sau invers (fără să se indice argumentele), eu o să fac cum vreau ca să arăt că pot, nu doar că nu ajută dar sporesc îngrijorarea. Un oraș atât de îngrijorat este un oraș căruia îi scade randamentul.

Spun asta pentru că răspund zilnic la telefon/mesaje mai ales oamenilor fără funcții, oameni care nu au de ce să se ferească – îmi spun exact ceea ce simt. Sincer, este cel mai mare câștig al meu de când am decis să mă implic în viața politică”, scria Violeta Alexandru pe o rețea socială. 

La ce tensiune e în București de câteva zile de când a crescut numărul cazurilor de Covid, contează mult câtă...

Publicată de Violeta Alexandru pe Marţi, 23 martie 2021

 

 

 

×
Subiecte în articol: Vlad Voiculescu Violeta Alexandru
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close