Antena 3 CNN Actualitate 42 de persoane, audiate la DIICOT pentru fraude IT, în urma unor percheziţii în şase judeţe

42 de persoane, audiate la DIICOT pentru fraude IT, în urma unor percheziţii în şase judeţe

 42 de persoane, audiate la DIICOT pentru fraude IT, în urma unor percheziţii în şase judeţe
Sursa foto: Foto: Intact Images
14 Dec 2010   •   09:37

42 de persoane sunt audiate, de marţi dimineaţã, într-un dosar în care se fac cercetãri cu privire la fraude pe internet, prejudicul fiind de 11 milioane de euro, din care peste un milion de euro reprezintã beneficiul suspecţilor.

Procurorii DIICOT au făcut, marţi dimineaţă, 42 de percheziţii domiciliare, din care 31 în judeţul Constanţa, patru în judeţul Neamţ, trei în judeţul Braşov şi câte una în judeţele Olt, Maramureş, Cluj şi Dolj, transmite DIICOT pentru Mediafax.

În timpul acţiunii au fost ridicate calculatoare şi dispozitive de stocare a datelor informatice. Procurorii au stabilit că Cristian Ciuvaţ şi Cătălin Zlate au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi pe care l-au sprijinit peste 50 de persoane, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice prin atacuri asupra sistemelor informatice şi folosirea frauduloasa a datelor informatice in scopul obţinerii de sume substanţiale.

Cătălin Zlate a obţinut, prin intermediul unor aplicaţii informatice, datele unor conturi VoIP, pe care le-a folosit în interes personal pentru efectuarea de apeluri. Astfel, a putut apela numere cu suprataxă din străinătate, obţinând bonusuri, în funcţie de numărul de minute şi valoarea apelului pe minut (la un tarif pe minut de 1 euro, obţinea 0,10 euro). Ulterior, pentru a obţine sume de bani mai mari, prin eliminarea intermediarilor, acuzatul a constituit o societate care a încheiat contracte cu deţinători de numere cu suprataxă, obţinând astfel un procent mult mai mare din valoarea apelului.

Inculpaţii au folosit o aplicaţie care caută pe internet servere care au alocate numere VoIP, pentru obţinerea datelor conturilor, iar după identificarea acestora, prin atacuri informatice, identifică numele de utilizator si parola de conectare la server.

Cu datele conturilor VoIP, folosind o aplicaţie destinată efectuării de apeluri telefonice de pe un calculator, denumita "Zoiper", acuzatul efectua apeluri către numerele cu suprataxă. Folosind datele obţinute în mod fraudulos (adresa IP a serverului VoIP, numele de utilizator şi parola aferentă) acesta iniţia apelul, care trecea prin serverul VoIP, iar prin internet, ajungea la numărul de destinaţie.

Astfel, în perioada octombrie 2009 - februarie 2010, Acuzaţii au efectuat circa 23.500 de apeluri, cu o durată totală de peste 315.000 minute, prejudiciind astfel societăţi din România, Africa de Sud, Marea Britanie, Italia, SUA. Mai mult decât atât, membrii grupării au efectuat ulterior, în perioada februarie - 6.12.2010, prin intermediul companiei Shadow Communication Ltd., un număr total de 1.541.187 de apeluri frauduloase, respectiv 11.094.167 minute de convorbiri.

Valoarea totală a prejudiciului creat depăşeşte suma de 11 milioane de euro. Din aceasta sumă, peste 1 milion de euro reprezintă beneficiul suspecţilor, potrivit probelor la dosar.

42 de persoane au fost duse pentru audieri la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti. Suportul informativ şi tehnic al acţiunii a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii, potrivit DIICOT.




×
Subiecte în articol: DIICOT perchezitii
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close