x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Acesta este MOTIVUL pentru care cei mai mulţi români merg la serviciu

de A.M.P   •   30 Apr 2013   •   19:01
Acesta este MOTIVUL pentru care cei mai mulţi români merg la serviciu 482
Aproape jumătate dintre români, 44,5 la sută, declară că vin la serviciu pentru salariul lunar, în timp ce 32 la sută spun că muncesc din pasiune, potrivit unui studiu remis Mediafax, care mai arată că patronii nu sunt priviţi ca modele de urmat în spiritul respectului faţă de muncă.
   
Un studiu online realizat la cererea Rogalski Grigoriu Public Relations în preajma zilei de 1 Mai, pentru a cerceta atitudinea românilor faţă de muncă şi angajatori, a scos la iveală faptul că 80,6 la sută dintre români sunt convinşi că actuala situaţie economică poate fi depăşită doar prin muncă.
   
Românii se consideră mai degrabă un popor harnic (55,4 la sută) decât leneş (44,6 la sută). Ca modele de urmat, aceştia cred că germanii (44,5 la sută), japonezii (35,12 la sută) şi chinezii (13,42 la sută) sunt printre cele mai muncitoare popoare.
   
Întrebaţi despre relaţia dintre mediul privat şi sectorul public, cei mai mulţi români (peste 62 la sută) consideră că angajaţii de la stat muncesc mai puţin decât cei din sectorul privat, în timp ce 29 la sută sunt de părere că toţi românii muncesc la fel de mult. Doar 8,5 la sută dintre români sunt de părere că angajaţii de la stat muncesc mai mult decât cei de la privat.
   
Unul din trei români (31,8 la sută) munceşte ore suplimentare cel puţin o dată pe săptămână, în timp ce 17,8 la sută dintre aceştia petrec un weekend la birou o dată pe lună, iar 12 la sută se duc în weekend la birou o dată pe trimestru. Doar 8 la sută dintre români nu se abat de la orarul de muncă stabilit cu angajatorul.
   
Deşi lucrează ore suplimentare, doar 12,8 la sută dintre români declară că sunt întotdeauna plătiţi corespunzător pentru acestea, în timp ce 21,8 la sută sunt remuneraţi ocazional pentru timpul petrecut peste program la locul de muncă. Unul din trei români, pe de altă parte, lucrează ore suplimentare fără a fi plătit corespunzător.
   
Românii nu au o percepţie pozitivă despre patroni, 68,9 la sută dintre respondenţi spunând că aceştia din urmă nu sunt modele de urmat în spiritul respectului faţă de muncă.
   
Sondajul "Atitudinea românilor fată de muncă" a fost realizat în perioada 25 - 29 aprilie pe un eşantion de 5.887 respondenţi, cu vârste de peste 18 ani, din mediul urban, utilizatori ai platformei de cercetare iVox.ro.



sati