Antena 3 CNN Actualitate Cazul copiilor legați de pat: Directorul spitalului i-a amenințat pe jurnaliștii care au făcut cazul public

Cazul copiilor legați de pat: Directorul spitalului i-a amenințat pe jurnaliștii care au făcut cazul public

Cazul copiilor legați de pat: Directorul spitalului i-a amenințat pe jurnaliștii care au făcut cazul public
Sursa foto: Foto: Antena3
28 Ian 2013   •   19:07

Copiii internaţi în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău sunt legaţi de mâini şi de picioare cu feşe, de gratiilor paturilor. Şi în timp ce medicul de secţie recunoaşte că procedura nu este legală, întrebat de situaţia copiilor legaţi, directorul spitalului i-a ameninţat pe jurnaliştii care au facut public acest caz.



Angajaţii spitalului spun că numai copiii abandonaţi cu probleme psihice sunt legaţi de paturi pentru a nu se răni.

La insistenţele jurnaliştilor, medicul de secţie a dat ordin să fie dezlegaţi toţi copiii.

Întrebat dacă intenţionează să ia vreo măsură în cazul copiilor imobilizaţi, directorul Spitalului de urgenţă din Buzău a ameninţat jurnaliştii.

S-ar putea să existe şi un mesaj pe linie politică, să vă temperaţi anumite lucruri. Sunt chestii la care ţin toţi, indiferent de culoare politică. Hai să nu o prezentăm la modul ăsta. Dacă ieşim cu asemenea imagini pe televizor, ce o să creadă ţara despre treaba asta?

După difuzarea materialului, Poliţia din Buzău s-a sesizat şi a demarat o anchetă. Directorul Spitalului, a fost chemat de urgenţă la preşedintele Consiliului Judeţean, pentru a da explicaţii.

Deşi conducerea spitalului acuză că lipsa personalului a dus la această situaţie, preşedintele Consiliului Judeţean susţine că nu i s-au cerut fonduri pentru angajări.

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close