Antena 3 CNN Actualitate Comisia Europeană îşi va spune părerea despre modificările aduse Codului Penal în viitorul Raport MCV

Comisia Europeană îşi va spune părerea despre modificările aduse Codului Penal în viitorul Raport MCV

Comisia Europeană îşi va spune părerea despre modificările aduse Codului Penal în viitorul Raport MCV
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.Z.    |    11 Dec 2013   •   19:01
Comisia Europeană îşi va spune părerea despre modificările aduse Codului Penal în viitorul Raport MCV, iar preşedintele Traian Băsescu este de părere că această părere va fi negativă, mai ales la adresa Parlamentului. 
 
Poziţia CE privind amendamentele la Codul Penal din România va fi reflectată în raportul MCV din luna ianuarie, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt Mark Gray, adăugând că oficialii de orice fel trebuie să se supună regulilor referitoare la corupţie şi conflict de interese.
 
"Nu am văzut legea care a fost votată ieri seară (marţi - n.r.) în Parlamentul României (....) Nu vom comenta pe marginea unor cazuri individuale sau părţi din această lege. Dar e important de spus că atunci când vine vorba de chestiuni precum conflictul de interese şi integritate, acestea sunt acoperite, împreună cu aplicarea regulilor în materie de corupţie, în cadrul MCV şi vor fi abordate în următorul raport pentru România, care urmează să fie adoptat de către Comisie luna viitoare. Aceste chestiuni vor fi atinse şi acesta (raportul MCV) va fi cadrul în care Comisia Europeană va avea o poziţie detaliată", a precizat Mark Gray.
 
Purtătorul de cuvânt al CE a mai spus că oficialii trebuie să se supună regulilor privind corupţia şi conflictul de interese. 
 
"Am subliniat în rapoartele precedente - şi cred că poziţia Comisiei Europene este clară - că atunci când e vorba de oficiali care deţin funcţii legislative, executive, administrative sau juridice, trebuie să se supună regulilor în materie de corupţie şi conflict de interese. Principiul potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii este foarte important pentru CE", a spus Gray.


 

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close