x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Datele îngrijorătoare despre România publicate de ONU. Ce se va întâmpla cu ţara noastră până la jumătatea secolului

de D.D.   •   20 Iun 2013   •   10:01
Suntem aproape 20 de milioane de români, însă la jumătatea secolului vom fi cu trei milioane mai puţini. O spune un raport al Naţiunilor Unite referitor la evoluţia populaţiei la nivel mondial.

Până în 2050, populaţia României va fi de circa 17,8 milioane de persoane. Iar lucrurile nu se îmbunătăţesc nici după această dată. Peste alţi 50 de ani, adică în 2100, populaţia României va scădea până la 12,6 milioane de persoane, arată raportul Naţiunilor Unite.

Veşti proaste vin şi când vorbim de îmbătrânirea populaţiei. Dacă în prezent vârsta medie este de 39 de ani, în 2050 aceasta va ajunge la aproape 49 de ani.

Nici vecinii de la sud de Dunăre nu stau mai bine decât noi. Populaţia Bulgariei va scădea de la 7,2 milioane de persoane la 5 milioane. Asta înseamnă un declin de aproape 30 de procente.

Pe de altă parte, raportul ONU mai arată că în următorii 15 ani populaţia Indiei o va egala pe cea a Chinei. Astfel, fiecare dintre cele două ţări va avea o populaţie de câte 1,45 miliarde de persoane.

sati