Antena 3 CNN Actualitate De ce se pică pe capete la examenul auto: Nesuferitele întrebări din mecanică

De ce se pică pe capete la examenul auto: Nesuferitele întrebări din mecanică

De ce se pică pe capete la examenul auto: Nesuferitele întrebări din mecanică
31 Oct 2008   •   10:57
EXCLUSIV ANTENA3.RO. Pentru că începând cu 1 august s-au introdus întrebări din mecanică în noile chestionare pentru obţinerea permisului auto, în urma cărora elevii au picat pe capete ?sala?, Antena3.ro a aflat părerile câtorva instructori de la şcolile de şoferi despre noile schimbări. Iar marea parte consideră că întrebările nu-şi au rostul. De asemenea, Antena3.ro a obţinut de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Bucureşti (DRPCIVB) statistici legate de noua legislaţie rutieră şi de noţiunile de mecanică din chestionare.
Promovabilitate foarte mică
De la 1 octombrie 2008 şi până acum au fost examinate 11.696 persoane, care au susţinut 12.832 examene, pentru că unele persoane au susţinut examen pentru două sau mai multe categorii, după cum a declarat pentru Antena3.ro Dan Mosescu, comisar-şef la Direcţia Regim Permise de conducere şi înmatriculare vehicule Bucureşti.
?Din cele peste 12.000 de examene au fost promovate 3.354, iar procentul de promovare a fost de 26,14%. Toate întrebările de examinare sunt concepute şi administrate la nivelul DRPCIV, fiind folosite la nivelul întregii ţării, iar ponderea întrebărilor privind noţiuni de mecanică la examenul pentru categoria B este de 3,67%?, a spus Mosescu.
?Întrebările de mecanică sunt inutile?
Majoritatea instructorilor intervievaţi de Antena3.ro consideră însă că întrebările de mecanică din teste sunt inutile, fiind vorba de noţiuni prea aprofundate pentru ceea ce au nevoie viitorii şoferi amatori. Handru Edison, instructor auto la Şcoala de Şoferi Autogeneral a declarat pentru Antena3.ro că filosofia nu se face la semafor şi că mulţi elevi au picat în ultima vreme din cauza acestor chestionare recent introduse.
?Întrebările de mecanică sunt peste ceea ce cunosc elevii care dau examenul pentru categoria B. Acestea ar trebui să fie introduse în chestionarele pentru categoria C. Începătorii au nevoie să ştie doar de cric şi roată şi de cum introduc apa în aparatul pentru ştergătoare?, spune Handru Edison.Tot el mai spune că formularea întrebărilor este ambiguă, iar elevilor le trebuie întrebări cu variantă de răspuns ?da? sau ?nu?.
?Nu faci la semafor filosofie sau psihologie, elevul trebuie să ştie dacă are sau nu voie să treacă pe roşu?, mai spune intructorul de la Autogeneral. Handru Edison motivează inutilitatea întrebărilor de mecanică prin faptul că maşinile oricum au garanţie şi nu s-ar risca un începător să o repare în cazul unei defecţiuni, pentru că ar risca să piardă garanţia.
Maşinile de acum folosesc o altă carburaţie decât cea din teste
De aceeaşi părere este şi Daniel Dodu, instructor la Şcoala de Şoferi Dinu. El spune pentru Antena3.ro că principala cauză pentru care se tot pică la examenul auto este mecanica din teste. ?Întrebările sunt inutile şi cred că ele se pretează mai bine pentru profesionişti, categoriile C, E, D, nu pentru categoria B. Plus că maşinile de acum folosesc o altă carburaţie?, adaugă Dodu.
Lucian Tudor, instructor la Şcoala de Şoferi AutoTudor este de altă părere. El spune că noile întrebări prind bine elevilor, pentru că ei ar trebui să ştie cum funcţionează maşina pe care o conduc. ?Eu sunt de profesie inginer de armament, iar aceste întrebări de mecanică consider că sunt utile pentru viitorii şoferi. Unii folosesc o maşină fără să ştie nimic despre ea. E nevoie să cunoşti câteva noţiuni de fizică, nu de cosmonautică. Mulţi dintre elevi sunt oameni cu facultate şi nu strică să-ţi cunoşti maşina?, a precizat Tudor pentru Antena3.ro
Minutele în plus de la traseu
De asemenea, noua legislaţie mai introduce şi un timp mai mare la traseu, care ajunge până la 30 de minute. Dan Mosescu, comisar-şef la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Bucureşti a declarat pentru Antena3.ro că mărirea duratei pentru traseu de la 10-15 minute la 30 de minute este legată de normele Uniunii Europene, care prevăd că durata unui examen la categoria B să fie de cel puţin 25 de minute pentru un candidat.
Opiniile instructorilor auto referitoate la jumătatea de oră în care elevul se plimbă cu maşina pe traseu sunt diferite. Handru Edison crede că este prea mult 30 de minute la traseu, pentru că emoţiile elevului sunt oricum foarte mari. Daniel Dodu are o altă părere.
?Cele zece minute de traseu nu erau suficiente. Elevul are acum timp, în 30 de minute, să demonstreze ce a învăţat, să-şi verifice mai bine cunoştinţele?, crede Dodu.
Lucian Tudor spune pentru Antena3.ro că noua durată pentru traseu este mare şi are două tăişuri. ?Pe de o parte e frica elevului, iar apoi este frica examinatorului pentru elev, pentru că nu-l cunoaşte şi nu ştie cum poate reacţiona acesta. Mai este şi dezavantajul că se consumă benzina şcolii de şoferi, iar ca avantaj, ar fi acela că examinatorul îl poate verifica mai bine pe viitorul şofer?, concluzionează Tudor pentru Antena3.ro
Statisticile nu ţin cu elevii
Conform unei statistici privind candidaţii admişi şi respinşi la examenul auto din 2007 şi 2008, remis pentru Antena3.ro de către Biroul de Presă al Prefecturii Bucureşti, situaţia nu este prea fericită. Anul trecut, în perioada ianuarie-septembrie au fost respinşi 74.187 de candidaţi, iar pentru aceeaşi perioada, dar a anului 2008, elevii care au picat au fost în număr de 80.226. Deci, cu 6.039 mai mulţi candidaţi respinşi anul acesta faţă de anul trecut.
În ceea ce priveşte emiterea permiselor auto şi comparând luna septembrie a anului trecut, când şi-au luat permisul 9.798 de absolvenţi, cu cea a anului 2008, când au avut în buzunare permisul 9.688 de elevi, se observă că diferenţa anul acesta este cu 110 mai puţin decât anul trecut.
Antena3.ro vă prezintă mai jos o parte din întrebările de mecanică din teste, care sunt în continuare în centrul atenţiei instructorilor auto şi a elevilor nemulţumiţi de noua legislaţie rutieră Întrebările sunt preluat de pe site-ul chestionare.auto.ro.
Sursa foto: www.drive-test.ro
Paula Safta, Antena3.ro
ÎNTREBĂRILE DIN MECANICĂ PENTRU PERMISUL AUTO
1. Care din defectiunile prezentate mai jos determina functionarea motoarelor cu aprindere prin compresie cu fum alb excesiv?
a) blocarea resortului injectorului;
b) avansul la injectie peste o limita normala;
c) arderea garniturii de chiulasa;
2. Consumul marit de combustibil poate fi determinat de:
a) patrunderea excesiva de impuritati in filtrul de aer;
b) infundarea jiclorului principal;
c) nivelul benzinei in camera de nivel constant este mediu;
3. Cum va dati seama ca a patruns apa in baia de ulei a motorului?
a) prin constatarea diminuarii nivelului apei in instalatia de climatizare;
b) prin aparitia pe joja de nivel a uleiului a unei spume de culoare galbuie;
c) atunci cand motorul incepe sa mearga cu intreruperi;
4. Faptul ca motorul "bate" si scoate mult fum este o defectiune, a instalatiei de alimentare a motorului cu aprindere prin comprimare, determinata de:
a) desurubarea piulitelor conductelor de inalta presiune;
b) ruperea arcului de reglare a presiunii;
c) uzura injectorului;
5. Principalii factori care determina ancrasarea bujiilor sunt:
a) lichidul de racire nu mai incalzeste cilindrii;
b) patrunderile de ulei in camera de ardere;
c) amestecul combustibil prea bogat;
6. Amestecul de carburant la motoarele cu aprindere prin compresie se formeaza in: a) cilindrii motorului;
b) pompa de injectie;
c) galeria de admisie;
7. Ce poate cauza griparea pistonului unui element al pompei de injectie?
a) supraturarea motorului;
b) explozia carcasei pompei de injectie;
c) craparea arborelui cu came al pompei de injectie;
8. Ce urmari are blocarea termostatului in pozitia inchis?
a) fierberea lichidului din instalatia de racire;
b) arderea garniturii de chiulasa;
c) supraincalzirea motorului;
9. Din ce cauza se produc rateurile in galeriile de admisie si evacuare?
a) existenta unor jocuri prea mici intre supape si culbutori;
b) racirea excesiva a motorului;
c) incalzirea excesiva a motorului;
10. Cum se executa decalaminarea unui injector infundat?
a) prin scuturare puternica de o bucata de lemn sau fier, urmata de fierberea injectorului intr-o baie de apa distilata;
b) utilizarea unor diluanti concentrati;
c) prin inmuierea calaminei intr-o baie de motorina, urmata de curatarea acesteia cu o bucata de lemn;
11. Care este cauza cea mai frecventa care duce la arderea garniturii de chiulasa?
a) blocarea in pozitia "inchis" a termocuplului ventilatorului;
b) strangerea insuficienta a chiulasei;
c) blocarea robinetului ventilatorului;
12. Supapa de refulare a elementului pompei de injectie are drept scop principal:
a) impiedicarea reincarcarii surplusui de motorina, in pompa de injectie;
b) cresterea presiunii motorinei la sfarsitul injectiei;
c) impiedicarea picurarii motorinei din injector, la sfarsitul injectiei;
13. Ce semnifica raportul de compresie?
a) raportul dintre volumul cilindrului si volumul camerei de ardere;
b) raportul dintre volumul tuturor cilindrilor si volumul pistoanelor;
c) raportul dintre volumul camerei de ardere si volumul cilindrului;
14. Temperatura de regim la motoarele cu ardere interna este de:
a) 60°C - 70°C;
b) 80°C - 90°C;
c) 100°C - 110°C;
15. Daca se utilizeaza un combustibil insuficient filtrat, ce element al instalatiei de alimentare se defecteaza in general primul?
a) se blocheaza supapele de refulare ale pompei de injectie;
b) se uzeaza axul cu came al pompei de injectie;
c) se infunda injectorul;
16. Uzura prematura a motorului este determinata de urmatoarea defectiune la instalatia de racire:
a) fisurarea unei pale de elice a ventilatorului;
b) blocarea in pozitia "deschis" a termostatului;
c) blocarea robinetului caloriferului de incalzirea a habitacului;
17. Ce are in componenta circuitul de inalta presiune al instalatiei de alimentare a motoarelor Diesel?
a) injectoare, pompa de injectie, conducte de legatura;
b) injectoare, pompa de alimentare, conducte de legatura;
c) filtre, pompa de injectie, pompa de alimentare;
18. Amestecarea uleiului cu apa este provocata de:
a) deteriorarea garniturilor de etansare a camasilor cilindrilor;
b) fisurarea pistoanelor blocului motor;
c) fisurarea blocului motor;
19. Unde este refulat surplusul de motorina de la injectoare?
a) in pompa de injectie;
b) in rezervor;
c) in pompa de alimentare;
20. Ce defectiuni apar din cauza suprasarcinii?
a) cresterea tensiunii la nivelul firelor de cord, iar in cele din urma ruperea lor;
b) deteriorarea benzii de rulare intr-un mod neuniform;
c) la anvelopele radiale, aparitia de fisuri circumferentiale deasupra talonului;

×
Subiecte în articol: examen auto
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close