x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

EXCLUSIV! Radu Tudor: Ginerele lui Traian Băsescu, urmărit penal pentru fals şi înşelăciune

de A.M.P   •   23 Iun 2014   •   17:19
Ginerele preşedintelui Traian Băsescu, Radu Pricop, este urmărit penal într-un dosar privind restituirea unor terenuri, a afirmat jurnalistul Radu Tudor, într-o intervenţie telefonică la 100 de minute, de la Antena3.

Realizatorul "Punctul de Întâlnire" a anunţat că informaţia i-a fost transmisă de Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Aseară, la Punctul de întâlnire, unul din invitaţii mei a evocat această informaţie care trebuia verificată la Parchetul General. Am contactat Biroul de presă, (...) şi acum cinci minute Biroul de presă al Parchetul General mi-a confirmat că: In dosarul restituirii unor terenuri a început urmărirea penală IN REM la data de 11 aprilie 2014. La data de 26 Mai 2014, a fost începută urmărirea penală IN PERSONAM pentru mai mulţi făptuitori, printre care şi numitul RADU PRICOP. Infracţiunile săvârşite sunt de fals şi înşelăciune”, a declarat Radu Tudor.

La sfârşitul anului trecut, Mihai Gâdea dezvăluia la "Sinteza zilei" faptul că iubitul Ioanei Băsescu, Radu Pricop, va primi 10 milioane de euro despăgubire pentru 90 de hectare de teren care nici măcar nu-i aparţine.

Este vorba despre un teren al familiei Brătienilor pentru care moştenitorii de drept s-au luptat câţiva ani în instanţă.

Despăgubiri de 10 milioane de euro pentru nişte terenuri care au aparţinut familiei brătienilor!

Gâdea a prezentat, de-a lungul mai multor emisiuni, DOVADA că întreaga retrocedare se sprijină pe un fals greu de imaginat: omorârea în acte a celei care s-ar fi putut opune acestei afaceri.

sati