x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX

Fii alături de noi!

Liderul SNP: E alarmă de gradul 1 la nivel naţional. Un astfel de ordin a mai fost dat la mineriade

de Antena3.ro   •   26 Oct 2010   •   21:55
Liderul SNP: E alarmă de gradul 1 la nivel naţional. Un astfel de ordin a mai fost dat la mineriade 429
Foto: Intact Images
Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Marian Gruia, a anunţat, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la emisiunea "Subiectiv", că ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a semnat un ordin care stabileşte o alarmă de gradul 0 la nivelul Capitalei şi de gradul 1 la nivelul întregii ţări pentru ziua de miercuri. Liderul sindical susţine că nu s-a mai dat un asemenea ordin de la mineriade.

"Domnul ministru Igaş a semnat un ordin în această după-amiază, am fost sunaţi de colegii din ţară. Este o alarmă de gradul 0, am înţeles, Bucureştiul şi Ilfovul şi de gradul 1 la nivelul întregii ţări. Deja colegii noştri au fost întorşi din drum cu autocare, se pregăteau să plece. Unii au apucat deja să plece către Bucureşti", a spus Marian Gruia.

"Am vorbit personal cu subsecretarul de stat Căbulea, mi-a confirmat acest lucru. Mi-a spus că domnul ministru a dat acest ordin că sunt informaţii că nu ştiu ce s-ar întâmpla mâine în Bucureşti. Chiar l-am întrebat pe domnul subsecretar de stat să ne spună care este necesitatea unui astfel de ordin la nivel naţional?", a adăugat Gruia.

"Un astfel de ordin a mai fost invocat la mineriadele din anii '99", a mai spus liderul sindical.

Zeci de mii de protestatari nemulţumiţi de măsurile luate de Guvernul Boc sunt aşteptaţi să participe miercuri la ceea ce liderii sindicali numesc cel mai mare miting din ultimii 19 ani. Protestatarii se vor aduna în Capitală începând cu ora 7:30 şi vor pleca spre Piaţa Victoriei, unde la ora 10:00 va începe mitingul. O oră mai târziu, sindicaliştii vor pleca în marş pe traseul Bulevardul Magheru - Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei, unde, spun ei, vor rămâne până aproximativ la ora 17:30, aşteptând rezultatul votului la moţiunea de cenzură. Mitingul are însă autorizaţie până la ora 22:00.

Marian Gruia, despre ordinul dat de Traian Igaş




sati