x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

S-a deschis primul centru de tratament gratuit pentru persoanele dependente de alcool

de 28 Iun 2011   •   14:17
S-a deschis primul centru de tratament gratuit pentru persoanele dependente de alcool 16
ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor) – a inaugurat astăzi în Bucureşti, primul centru de tratament multidisciplinar gratuit din România, dedicat în exclusivitate persoanelor dependente de alcool şi familiilor acestora.

Pacientii centrului  vor beneficia gratuit de servicii complexe, integrate intr-un lant terapeutic  ce cuprinde: tratamentul dependenţei si prevenirea recăderilor, dezvoltarea personala a beneficiarului, sedinte de informare, psihoeducatie si suport pentru membrii familiei acestuia, formare profesionala, consiliere vocationala, mediere pentru obtinerea sau mentinerea locului de munca.  Metodele terapeutice care vor fi implementate în cadrul activităţilor centrului, de tip Prevenirea Recăderilor şi Interviu Motivaţional, sunt demonstrate a fi eficiente în realizarea şi menţinerea schimbărilor pozitive din viata persoanelor cu un consum abuziv de alcool.

Asistenta terapeutica este asigurata de catre o echipa multidisciplinara a ALIAT, formata din  psihiatrii, psihologi, pishoterapeuti, asistenti sociali, psihopedagogi, consilieri vocationali  si de formare profesionala.

“Deschiderea centrelor de tratament si reintegrare sociala pentru persoanele dependente de alcool din Bucuresti si, respectiv, Targoviste marcheaza mai mult decat un success profesional pentru specialistii ALIAT sau o premiera in domeniul serviciilor de sanatate mintala din Romania. Acest eveniment reprezinta, mai inainte de orice, o raza de speranta pentru acei romani cu dependenta de alcool pentru care sistemul de sanatate public si privat au mult prea putin de oferit. Dorim sa credem ca vom reusi sa producem o schimbare de atitudine din partea autoritatilor si a publicului in general fata de acest tip de probleme – a declarat Eugen Hriscu, director Stiintific al ALIAT.

Centrul din Bucureşti este deschis de luni pâna vineri între orele 9.00 – 18.00 în str. Constantin F.Robescu nr.4 Sector 3. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon la 021.334.84.06. 
sati