x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX

Fii alături de noi!

Tot mai mulţi părinţi refuză să-şi vaccineze copiii la şcoală

de N.B.   •   02 Noi 2011   •   21:06
Tot mai mulţi părinţi refuză să-şi vaccineze copiii la şcoală 414
Foto: topnews.ae
Din ce în ce mai mulţi părinţi refuză să-şi vaccineze copiii la şcoală. Motivul e neîncrederea în sistemul medical şcolar. În Bucureşti, doi din zece părinţi au anunţat deja, în scris, instituţia de învăţământ că nu acceptă imunizarea.

La o școală din sectorul 1 din București, în ziua de vaccinare, circa 15% dintre elevi nu au avut acceptul scris al părinților, pentru imunizarea împotriva rubeolei, rujeolei şi oreionului. Nu există o statistică oficială, dar estimările directorilor de şcoli din capitală arată că aproape 20 la sută dintre părinţi refuză vaccinarea.

În alte zone din ţară, unde chiar preoţii ar predica împotriva vaccinării, numărul e dublu.

În Neamţ, jumătate dintre părinţii care au elevi în clasele primare refuză vaccinarea. Una dintre explicaţii pare desprinsă din alte timpuri, preotul a sfătuit împotriva vaccinării.

Paradoxal, în alte judeţe este cerere, mai ales pentru vaccinarea antigripală, dar dozele oferite gratuit de stat sunt insuficiente.

În luna octombrie, se vaccinează elevii de clasa întâi, în noiembrie urmează cei din clasa a treia, iar în decembrie cei de la clasa a opta.
 
Get Adobe Flash player


sati