Antena 3 CNN Actualitate UPDATE. Un tractor cu muncitori a fost lovit de tren. Opt oameni au murit

UPDATE. Un tractor cu muncitori a fost lovit de tren. Opt oameni au murit

UPDATE. Un tractor cu muncitori a fost lovit de tren. Opt oameni au murit
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Sep 2012   •   16:30
Update 16:30 - Numărul persoanelor decedate în urma accidentului din localitatea covăsneană Chilieni, unde un tractor cu remorcă a fost lovit de un tren, a ajuns la opt , după ce femeia rănită care intrase în stop cardiac nu a mai putut fi resuscitată, conform Mediafax.
   
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Covasna, Iulia Grigoraş, a declarat, sâmbătă după-amiază, că numărul persoanelor decedate în urma accidentului de la Chilieni a ajuns la opt.
   
Potrivit sursei citate, femeia rănită care intrase în stop cardiac nu a mai putut fi resuscitată de echipajele de intervenţie, în pofida eforturilor.
   
Grigoraş a spus că şoferul tractorului are 78 de ani şi, deşi trecerea la nivel cu calea ferată era semnalizată, el nu s-a asigurat.
   
Potrivit sursei citate, şoferul, care nu a fost rănit, a declarat că îi pare rău pentru cei morţi.
   
Grigoraş a afirmat că primele informaţii arată că victimele accidentului erau din municipiul Sfântu Gheorghe.

------------------

Un tractor cu muncitori a fost lovit de un tren. Muncitorii se aflau în remorca tractorului. Şoferul tractorului nu a observat trenul.

Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, a declarat pentru Antena 3, că accidentul a avut loc la trecerea de cale ferată pe ruta Sfântu Gheorghe - Braşov.

Oficialul a adăugat că este vorba despre o cale ferată nesemnalizată.

Au fost mobilizate patru ambulanţe şi o autospecială SMURD la faţa locului.

Alte trei persoane se află în comă.

Un elicopter de la Târgu Mureş este aşteptat pentru a transporta răniţii la spitalul de la Târgu Mureş.

Ştire în curs de actualizare.

×
Subiecte în articol: tren muncitori tractor morti victime cale ferata
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close