x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Vezi IMAGINI cu miracolul. Cum a fost găsit trupul neînsufleţit al părintelui Calciu, la 7 ani de la moarte

de O.P.   •   09 Dec 2013   •   06:35
Vezi IMAGINI cu miracolul. Cum a fost găsit trupul neînsufleţit al părintelui Calciu, la 7 ani de la moarte 442
Un miracol s-ar fi petrecut la Mânăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, spun călugării. Trupul neînsufleţit al părintelui Calciu a fost găsit mumificat, la 7 ani de la moarte.

Duhovnicul a fost deshumat după ce unul dintre monahi a visat că acesta îi cerea să fie dezgropat. Călugării au fost uimiţi să vadă că trupul duhovnicului este intact şi au cerut ca acesta să fie trecut în rândul sfinţilor.



Superiorii BOR ar fi cerut, însă, ca părintele Calciu să fie îngropat la loc, în cimitirul din spatele mânăstirii, mai spun călugării. Şi ţin sub cheie moaştele duvovnicului.

Antena 3 a filmat, în exclusivitate, rămăşiţele pământeşti ale Printelui Calciu.
sati