x close

"Plecasem de la bal, iar doamna profesoară m-a pus să mă DEZBRAC şi să o facem în mijlocul străzii"

de P.I.    |    29 Mai 2013   •   06:47

Balurile îmbibate cu alcool se pot termina cum nu se poate mai rău pentru elevii care se îmbată pentru prima dată. Într-un oraş din Rusia, o profesoară a fost acuzată că a plecat cu una din elevele sale de la petrecerea de sfârşit de an şi, în numele distracţiei, aceasta a pus-o pe elevă să se dezbrace de haine în mijlocul străzii şi să se lase fotografiată în aceste ipostaze intime.

Alături de elevă, în mai multe fotografii apare şi profesoara în vâstă de 25 de ani, pe care chiar primarul respectivei localităţi a chemat-o la o "întâlnire cu uşile închise".

"Aceste imagini trebuie să fie analizate foarte bine de directorul şcolii, iar după aceea să fie luată o decizie", a declarat primarul.


Citeşte mai multe despre:

petrecere distractie
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati