x close

Anunț șoc făcut în urmă cu câteva minute la LPF! S-a renunțat la Cupa Ligii

25 Mai 2017   •   13:47
Anunț șoc făcut în urmă cu câteva minute la LPF! S-a renunțat la Cupa Ligii Foto: Agerpres

Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a anunțat azi că s-a votat în Adunarea Generală renunțarea la Cupa Ligii, scrie GSP.

"Pentru a elibera programul, așa cum vrea Răzvan Burleanu, Cupa Ligii nu va mai exista începând cu sezonul 2017-2018.  S-a votat în unanimitate. LPF nu mai va mai organiza Cupa Ligii. Îmi pare rău.

Competiția nu mai avea importanță. FRF nu a dorit o finală a finalelor, între câștigătoarea Cupei Ligii și a Cupei României, care să ducă o echipă în cupele europene", a spus Justin Ștefan într-o conferință de presă.

Cupa Ligii a avut până acum trei ediții, două fiind câștigate de FCSB și una de Dinamo. Câștigătoare a primit în acest sezon 400.000 de euro, dar triumful în această competiție nu asigura prezența în cupele europene.

Citeşte mai multe despre:

LPF Cupa Ligii
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati