Vântul puternic face victime în România. O femeie a fost rănită grav după ce un cort de campanie al formațiunii AUR a fost spulberat de rafale de vânt, în județul Suceava.
Ceremonie militară şi religioasă la noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeș, pentru reînhumarea osemintelor Principelui Nicolae, fratele Regelui Carol al II-lea.
Război în Ucraina, ziua 765. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a pledat pe lângă preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, în favoarea unei "adoptări rapide" a unui ajutor militar "vital" pentru ţara sa.
Româncele gătesc bine, este un lucru binecunoscut. Cu toate acestea, chiar și cele cu experiență fac o greșeală în bucătărie, care poate duce la probleme grave de sănătate.
Institutul de Studii Financiare, alături de Autoritatea de Supraveghere Financiară și Bursa de Valori București, având ca partener media Antena 3 CNN, organizează organizează Conferința Europeană a Serviciilor Financiare ECFS 2024 Digitalizare & Sustenabilitateîn sectorul financiar – Reglementări şi practici recomandate.
Apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră, spune, vineri, premierul Marcel Ciolacu, în ziua în care se împlinesc 20 de ani apartenență la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
Un comisar de poliţie din Gorj a refuzat să fie testat antidrog şi spune că testele pentru depistarea stupefiantelor care li se fac şoferilor în trafic dau de ce cele mai multe rezultate greșite.
Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru, a spus premierul Marcel Ciolacu.
Partidul Umanist Social Liberal face câteva precizări, pentru a pune capăt oricăror speculații pe unele teme aduse constant în discuție în spațiul public.
A fost emisă o alertă meteorologică din cauza prafului saharian ce a acoperit mare parte din ţară. Cele mai afectate zone sunt cele de vest şi sud-vest, acolo unde calitatea aerului ar putea scădea din cauza particulelor de praf.