Război în Ucraina, ziua 785. Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a cerut țărilor din Europa să preia exemplul Germaniei după ce aceasta a trimis Ucrainei un sistem suplimentar de apărare antiaeriană Patriot.
O tănără din Ploieşti acuză că a fost violată chiar de poliţistul la care a depus o plângere penală după ce a fost ameninţată. Cei doi ar fi făcut schimb de numerele de telefon, iar agentul ar fi chemat-o la el acasă pe femeie pentru a-i oferi informaţii cu privire la cursul anchetei.
O maşină în care se aflau trei oameni a fost străpunsă complet de o balustradă, într-un grav accident produs în localitatea Peretu din judeţul Teleorman.
Echipa de constructori de la Aktor România, parte a Grupului Intrakat, a finalizat montarea tuturor celor șase grinzi metalice care formează secțiunea centrală a viitorului nod rutier peste autostrada A1 de lângă Ciorogârla. Acest pasaj se construiește pe lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud.
O femeie, angajată în MApN, a fost arestată preventiv pentru că şi-ar fi bătut crunt copilul de doar două luni. Bebelușul a ajuns la spital la un pas de comă, iar medicii au stabilit că are nevoie de 50 de zile de spitalizare.
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliștii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este ”instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie”.
Tensiuni în Iași la priveghiul "Stăpânului Moldovei", după ce autoritățile au anunțat că interlopul Costel Corduneanu nu va fi înmormântat cu onoruri militare. Între timp, numărul de polițiști și jandarmi a fost suplimentat.
Clanurile interlope din România sunt cunoscute de ani de zile şi îşi împart sferele de influenţă în funcţie de judeţele în care activează. Spre exemplu, în judeţul Iaşi, lumea interlopă este dominată de clanul Corduneanu.