Procesul lui Vlad Pascu ar putea să fie reluat de la zero dacă, zilele următoare, Consiliul Superior al Magistraturii va decide suspendarea judecătoarei.
Război în Ucraina, ziua 787. Forţele ruse avansează rapid pe frontul din Ucraina din cauza degradării apărării antiaeriene a forţelor ucrainene. Astfel, militari ruşi de la sol sunt sprijiniţi din aer de aviaţia rusă şi reuşesc să câştige teren important.
Liderul Campionatului Mondial de Formula 1, Max Verstappen, a câștigat cursa de sprint din Marele Premiu al Chinei, a cincea etapă a sezonului 24, desfășurată pe circuitul de la Shanghai.
Rudele cetăţeanului turc, ucigaşul femeii de 38 de ani, vin în România. În speranţa de a scăpa de condamnare, afaceristul şi familia lui încearcă să-i convingă pe anchetatori de unele lucruri.
Mihail Diaconescu, fizician la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, a explicat la Antena 3 CNN riscurile la care s-ar putea expune România după seria de cutremure din Turcia.
Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al alianței PSD-PNL pentru alegerile la Primăria Capitalei, a clarificat acuzaţiile cu privire la conflictul de interese.
Două personaje au fost înmormântate aproape în acelaşi timp luna aceasta: primul este cel care a creat Academia de Poliţie. Al doilea este cel pe care poliţiştii şcoliţi acolo l-au urmărit ani de zile şi de mai multe ori au reuşit să îl prindă în ilegalitate.