Situația devine tot mai critică în orașul Slănic Prahova, acolo unde, joi dimineață, o parte a străzii 23 August s-a surpat, din motive care, cel mai probabil, țin de zăcământul de sare pe care stă întreaga localitate. ISU intervine de urgenţă.
Război în Ucraina, ziua 791. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că 16 copii ucraineni care au fost "transferaţi forţat în Rusia" au putut "să-şi regăsească familiile", Rusia anunţând anterior un schimb între Moscova şi Kiev în care a evocat un număr mai mare de minori, relatează AFP.
Anxietatea, depresia și atacurile de panică sunt probleme extrem de frecvent întâlnite în zilele noastre. Din nefericire, de multe ori, acestea au o cauză la care puțini ne-am gândi vreodată.
O elevă în vârstă de 17 ani a fost batjocorită în toaleta liceului de patru colegi. Cei patru au fost arestaţi preventiv, fiind deja în arest, după ce în urmă cu două săptămâni şi-au bătut joc de o altă elevă, într-o staţie de autobuz.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție ar avea programate șapte percheziții la Complexul Energetic Oltenia într-un dosar de luare de mită, potrivit unor surse judiciare.
O nouă escrocherie în care infractorii pretind că sunt polițiști și invocă "cetățeni români" face ravagii în Franța, în special printre persoanele cu vârstă înaintată.
Două românce vor primi despăgubiri de aproape 100.000 de euro din partea unei firme de asigurări din Italia. Femeile s-au luptat mai mulți ani să-i convingă pe judecători că trebuie să primească daune după moartea surorii lor, care trăia acolo.
După ce și-a depus candidatura pentru un nou mandat de șef al Consiliului Județean Prahova, deși este acuzat de luare de mită, Iulian Dumitrescu a ajuns la Poliție pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este acuzat că a luat mită 16 milioane de lei.