Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a avut prima reacție în scandalul puilor vopsiți, după semnalul de alarmă dat de preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Româncele gătesc bine, este un lucru binecunoscut. Cu toate acestea, chiar și cele cu experiență fac o greșeală în bucătărie, care poate duce la probleme grave de sănătate.
Se poartă negocieri intense cu angajații Poștei Române, care vor să intre în grevă generală, situație în care pensiile românilor ar putea fi livrate cu întârziere.
O serie de evenimente tragice din ultimul deceniu, ca și disputele legate de PNRR, au împământenit ideea că sistemul spitalicesc autohton nu are șanse în vreun viitor rezonabil să ofere o asistență medicală măcar satisfăcătoare.
Începând de duminică România va intra oficial în Air Schengen! Informaţii şi documente necesare pentru controalele din aeroporturi. Explicațiile autorităţilor.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a făcut precizări legate despre impozitarea concediilor medicale şi dacă această măsură va fi eliminată pentru anumite categorii.
Paștele catolic 2024. La sfârşitul acestei săptămâni, credincioşii catolici sărbătoresc Învierea Domnului, astfel că, pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată temporar circulaţia unei anumite categorii de autovehicule.
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru activităţi productive şi pentru industria prelucrătoare, o schemă mult aşteptată pentru mediul de afaceri.