Ştiri despre Ion Cristoiu | Pagina 16

Ion Cristoiu
Ion Cristoiu este un jurnalist, scriitor și analist politic român. În prezent este editorialist la cotidianul Evenimentul Zilei.
Născut pe 16 noiembrie 1948 în satul Găgești, comuna Bolotești din județul Vrancea, Ion Cristoiu a studiat la liceul din orașul Panciu, iar mai apoi a urmat cursurile Facultății de Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1971.
Ion Cristoiu debutează ca gazetar încă din perioada studenției în 1968 la Viața Studențească. Pentru o scurtă perioadă 1971-1974 părăsește această meserie revenind în breaslă în anul 1974 ca redactor șef adjunct la același ziar. Tot în această perioadă devine redactor șef adjunct și la revista Amfiteatru. În 1979 Ion Cristoiu este numit redactor șef adjunct la Scînteia tineretului pe domeniul cultură și coordonează Tineretul Liber și Secvența. Publică în S.L.A.S.T., Suplimentul literar al Scânteii Tineretului. În urma unor conflicte avute cu conducerea publicației Scînteia tineretului, în 1986 este mutat disciplinar la secția Agrară, până în 1987 când este numit redactor șef la revista Teatru, în această funcție îl găsesc evenimentele din 1989. La cererea ministrului culturii postdecembrist Andrei Pleșu, ca toți lucrătorii din perioada comunistă să-și dea demisia din funcțiile ocupate în acea perioadă, Ion Cristoiu răspunde acestei cereri și își dă demisia din toate funcțiile anterioare. În 1990 sub conducerea lui Ion Cristoiu apar 3 publicații Expres Magazin, primul ziar privat din România ziarul Observator și Zig Zag. Ultima publicație reușește să ajungă la un tiraj de 600.000 de exemplare, un record pentru acea perioadă. După ce demisionează de la conducerea săptămânalului Zig Zag, în 1992 pune bazele ziarului Evenimentul zilei, cotidian considerat deschizătorul presei românești de după 1989. După ce părăsește Evenimentul Zilei, Ion Cristoiu este colaborator la mai multe publicații, printre care: Național, Cotidianul, Azi și Monitorul de București.

Eşti pe pagina 16 din 18 a ultimelor ştiri despre Ion Cristoiu publicate pe Antena 3.

x close