Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al alianței PSD-PNL pentru alegerile la Primăria Capitalei, a clarificat acuzaţiile cu privire la conflictul de interese.
Două personaje au fost înmormântate aproape în acelaşi timp luna aceasta: primul este cel care a creat Academia de Poliţie. Al doilea este cel pe care poliţiştii şcoliţi acolo l-au urmărit ani de zile şi de mai multe ori au reuşit să îl prindă în ilegalitate.
Război în Ucraina, ziua 786. Aliații din NATO au stabilit că e nevoie de suplimentarea ajutoarelor constând în armament antiaerian pentru apărarea Ucrainei în războiul cu Rusia.
Cristian Popescu Piedone, preşedintele executiv al PUSL, a dat declarații după ce și-a depus candidatura pentru Primăria Bucureşti la alegerile locale din 9 iunie 2024.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României nu va mai fi prelungit. Europarlamentarul român Corina Crețu atrage astfel atenția ca autorităţile să se concentreze pe adoptarea rapidă a investițiilor şi reformelor până la data limită.
Record de prezentări în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti. Medicii spun că primesc zilnic peste 400 de copii, cei mai mulți cu infecții respiratorii acute, probleme digestive sau scarlatină.
Cu mai puţin de două săptămâni până la deschiderea oficială a sezonului estival, problema plajelor încă nu a fost rezolvată. Şi nici nu va fi anul acesta, pentru că nu mai e timp să fie scoase la licitaţie.
Imagini din aeronava oficială, în care se află premierul Marcel Ciolacu, alături de grupul de tineri ce au fost blocați pe aeroportul din Dubai au fost postate pe pagina acestuia de Facebook.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a făcut un anunț important pentru românii care se află în câmpul muncii și care urmează să se pensioneze în viitor.