Analistul militar Radu Tudor a explicat, într-o intervenție recentă la radiodifuziunea publică, felul în care ajutorul american promulgat de președintele Joe Biden va schimba situația pe frontul războiului din Ucraina.
Război în Ucraina, ziua 791. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că 16 copii ucraineni care au fost "transferaţi forţat în Rusia" au putut "să-şi regăsească familiile", Rusia anunţând anterior un schimb între Moscova şi Kiev în care a evocat un număr mai mare de minori, relatează AFP.
Anxietatea, depresia și atacurile de panică sunt probleme extrem de frecvent întâlnite în zilele noastre. Din nefericire, de multe ori, acestea au o cauză la care puțini ne-am gândi vreodată.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a avut o primă reacţie după ce judecătoarea în dosarul lui Vlad Pascu,Ancuţa Popoviciu, a stat ironic în faţa jurnaliştilor, după ce a fost audiată în CSM.
O elevă în vârstă de 17 ani a fost batjocorită în toaleta liceului de patru colegi. Cei patru au fost arestaţi preventiv, fiind deja în arest, după ce în urmă cu două săptămâni şi-au bătut joc de o altă elevă, într-o staţie de autobuz.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție ar avea programate șapte percheziții la Complexul Energetic Oltenia într-un dosar de luare de mită, potrivit unor surse judiciare.
O nouă escrocherie în care infractorii pretind că sunt polițiști și invocă "cetățeni români" face ravagii în Franța, în special printre persoanele cu vârstă înaintată.
Pânzele moriștii de vânt de pe Moulin Rouge, cel mai faimos club de cabaret din Paris, au căzut la pământ în timpul nopții de miercuri spre joi, a declarat un purtător de cuvânt al localului.
Două românce vor primi despăgubiri de aproape 100.000 de euro din partea unei firme de asigurări din Italia. Femeile s-au luptat mai mulți ani să-i convingă pe judecători că trebuie să primească daune după moartea surorii lor, care trăia acolo.