Război în Ucraina, ziua 791. Un amplu pachet de ajutor extern a trecut cu uşurinţă, marţi seară târziu, în Congresul SUA, după luni de amânare, deschizând calea pentru o nouă finanţare de miliarde de dolari pentru Ucraina, în contextul în care forţa de invazie a Rusiei avansează şi Kievul duce lipsă de provizii militare.
Anxietatea, depresia și atacurile de panică sunt probleme extrem de frecvent întâlnite în zilele noastre. Din nefericire, de multe ori, acestea au o cauză la care puțini ne-am gândi vreodată.
John Sawers, fostul șef al agenției britanice de spionaj MI6, a făcut dezvăluiri în cadrul unui interviu pentru CNN. Potrivit acestuia, "Israelul a făcut o eroare de judecată strategică".
Electrocentrale București, producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a anunțat că două centrale electrice de termoficare (CET) au fost oprite în această seară ca urmare a unei avarii în rețeaua Termoenergetica. Aproape 4.000 de blocuri din Bucureşti au rămas fără apă caldă.
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja vor intra în această luptă doar să salveze onoarea acestei coaliții. Este reacţia lui Cristian Popescu Piedone, după ce PSD-PNL i-a propus pe cei doi la PMB şi l-au retras pe Cătălin Cîrstoiu.
Cristian Popescu Piedone, preşedintele PUSL şi candidat la alegerile pentru Primăria Capitalei, a comentat decizia coaliţiei PSD-PNL de a schimba candidatul comun.
Mario Scurtu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național "Ecaterina Teodoroiu" din Târgu Jiu, este multiplu medaliat la olimpiadele naționale și la concursurile internaționale.
În spiritul sărbătorilor pascale, angajatorii din România își arată generozitatea față de salariați prin oferirea unor beneficii speciale de Paște. Unii vor oferi prime în bani, alţii vouchere/tichete cadou, coşuri cu produse specifice sărbătorilor, tombole cu premii sau zile libere suplimentare.