Mihail Diaconescu, fizician la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, a explicat la Antena 3 CNN riscurile la care s-ar putea expune România după seria de cutremure din Turcia.
Cristian Popescu Piedone (PUSL), a comentat declaraţiile medicului Cătălin Cîrstoiu cu privire la incompatibilitate. Mai mult, edilul Sectorului 5 a subliniat că participă la această competiție cu responsabilitate şi crede în succesul său.
Război în Ucraina, ziua 786. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski membrii Alianţei, informează AFP.
Dislocarea sistemului aerian antidronă M-LIDS în România este importantă în contextul în care Armata SUA are în prezent un număr extrem de limitat de astfel de sisteme şi intenţionează să achiziţioneze doar 45 în viitorul apropiat, arată Monitorul Apărării, care citează defence-ua.com.
Numărul turiştilor care vor petrece minivacanţa de 1 Mai şi Paşte pe Litoral ar putea fi mai mic decât anul trecut. Principală cauză e dată de faptul că festivalul Beach Please, nu se mai organizează la debutul sezonului estival.
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a lansat un nou ultimatum pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul alianţei PSD-PNL la alegerile locale din 9 iunie 2024.
Prețurile produselor din România continuă sa fie cele mai mari din Europa înainte de Paște. Antena 3 CNN începe un experiment prin care vrem să aflăm cât de mult s-au scumpit produsele în ultimele săptămâni.