Şi anul acesta mii de pensionari vor sărbători Paștele pe datorie. Pensiile mici nu pot acoperi scumpirile din ultimul an, așa că au nevoie de împrumuturi ca să aibă ce să pună pe masă.
Război în Ucraina, ziua 791. Un amplu pachet de ajutor extern a trecut cu uşurinţă, marţi seară târziu, în Congresul SUA, după luni de amânare, deschizând calea pentru o nouă finanţare de miliarde de dolari pentru Ucraina, în contextul în care forţa de invazie a Rusiei avansează şi Kievul duce lipsă de provizii militare.
Anxietatea, depresia și atacurile de panică sunt probleme extrem de frecvent întâlnite în zilele noastre. Din nefericire, de multe ori, acestea au o cauză la care puțini ne-am gândi vreodată.
Sebastian Burduja, noul candidat PNL pentru Primăria Capitalei, a declarat la Sinteza Zilei care este strategia pe care o are cu privire la dezvoltarea Bucureștiului, în cazul în care va câștiga alegerile locale.
Răsturnare de situaţie în cazul livrării cu întârziere a pensiilor în luna mai. Premierul Marcel Ciolacu o somează pe ministra Muncii ca banii să ajungă la oameni înainte de sărbătorile pascale.
Un accident cumplit a avut loc pe Autostrada A1, acolo unde un şofer a murit după ce autoturismul a străpuns balustrada de protecție. Atenţie, urmează informaţii şi imagini care vă pot afecta emoțional!
Optimizarea cheltuielilor din sănătate poate crea spațiul bugetar necesar pentru asigurarea serviciilor medicale de calitate și la timp pentru toți pacienții, din ce în ce mai numeroși. Importanța și rolul medicamentelor generice și biosimilare în reducerea costurilor este demonstrată prin studiile care arată economiile bugetare realizate prin utilizarea acestora.
Atena este înghițită de ceața portocalie după furtuna de praf din Sahara. Este unul dintre cele mai grave episoade de acest gen care au lovit țara din 2018 până în prezent.
Mii de vieţi ar putea fi salvate în fiecare an dacă ar creşte rata de vaccinare anti-HPV. Acesta este semnalul venit din partea medicilor şi specialiştilor. În România virusul provoacă cele mai multe cazuri de cancer de col uterin din Uniunea Europeană.
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja vor intra în această luptă doar să salveze onoarea acestei coaliții. Este reacţia lui Cristian Popescu Piedone, după ce PSD-PNL i-a propus pe cei doi la PMB şi l-au retras pe Cătălin Cîrstoiu.