Război în Ucraina, ziua 765. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a pledat pe lângă preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, în favoarea unei "adoptări rapide" a unui ajutor militar "vital" pentru ţara sa.
Româncele gătesc bine, este un lucru binecunoscut. Cu toate acestea, chiar și cele cu experiență fac o greșeală în bucătărie, care poate duce la probleme grave de sănătate.
Institutul de Studii Financiare, alături de Autoritatea de Supraveghere Financiară și Bursa de Valori București, având ca partener media Antena 3 CNN, organizează organizează Conferința Europeană a Serviciilor Financiare ECFS 2024 Digitalizare & Sustenabilitateîn sectorul financiar – Reglementări şi practici recomandate.
Ceremonie militară şi religioasă la noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeș, pentru reînhumarea osemintelor Principelui Nicolae, fratele Regelui Carol al II-lea.
Filiala PUSL Galați și-a ales structura județeană de conducere, în cadrul unui eveniment la care au participat sute de simpatizanți și membri ai PUSL, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.
Fundația Carmistin a organizat cea de-a doua ediție a campaniei Ziua Meselor Școlare. Acțiunea a fost dedicată și în acest an copiilor din mediul rural, respectiv elevilor din satele Boroșteni, Brădiceni și Peștișani (Gorj) și Frâncești (Vâlcea).
Un spital din România are în dotare aparatura viitorului, care printr-un sistem robotizat face recuperarea mult mai rapidă și mai funcțională, totul fiind personalizat în funcție de pacient.
Cinci milioane de gospodării din România au factura la energie cât costul a 5 litri de lapte. Declarația îi aparține ministrului Energiei, Sebastian Burduja, care susţine că plafonarea tarifelor nu este mereu necesară.