Antena 3 CNN Timp liber Cum este afectat copilul de certurile dintre părinți

Cum este afectat copilul de certurile dintre părinți

Cum este afectat copilul de certurile dintre părinți
Sursa foto: Foto: pixabay.com
21 Mai 2019   •   12:39

Un psihoterapeut de familie explică modul în care este afectat psihicul unui copil de discuţiile în contradictoriu ale părinţilor şi de ce reguli ar trebui să ţină cont aceştia pentru a-şi creşte micuţul într-un mediu echilibrat.

Creşterea unui copil poate fi o sarcină complicată pentru părinţii care nu sunt pregătiţi să-şi asume acest rol. Psihologii spun că apariţia unui copil poate pune multă presiune asupra unei relaţii, mai ales atunci când cei doi ajung să aibă idei contradictorii cu privire la cel mai bun mod de a aborda creşterea copilului şi nu încearcă găsirea unei soluţii. 

„Trebuie să acceptăm că cei mici sunt mai deştepţi decât ne dăm seama, iar dezvoltarea şi inteligenţa lor încep să se construiască încă de la naştere. Părinţii trebuie să găsească modalităţi de a aplica o metodă copună de educare“, explică Lori Whatley, terapeut de familie. Creşterea copilului într-un mediu paşnic, adaugă Whatley, contează la toate grupele de vârstă ale copiilor, scrie adevarul.ro.

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close