Antena 3 CNN Timp liber Film A murit actrița franceză Emmanuelle Riva

A murit actrița franceză Emmanuelle Riva

A murit actrița franceză Emmanuelle Riva
Sursa foto: Foto: Wikipedia
28 Ian 2017   •   15:58

Actriţa franceză Emmanuelle Riva, cunoscută în special pentru rolurile din ''Hiroshima mon amour'' (1959) în regia lui Alain Resnais şi din ''Amour'' (2012) în regia austriac Michael Haneke, a murit la vârsta de 89 de ani, au anunţat sâmbătă persoane din anturajul acesteia, conform AFP.

Comediana a murit vineri la Paris în urma unei lungi maladii, scrie cotidianul Le Monde, citând surse din apropierea actriţei. 

''Până la final, ea a fost o persoană activă'', a declarat reprezentanta acesteia Anne Alvares Correa. Toamna trecută, actriţa a participat la un eveniment cultural la Villa Medici, prestigioasa instituţie artistică franceză de la Roma. 

Recent, Emmanuelle Riva a filmat pentru pelicula ''Paris Pieds nus'' regizată de Fiona Gordon şi Dominique Abel, care va ajunge în martie pe ecranele din Franţa. 

''Emmanuelle Riva a fost o artistă de o exigenţă rară. O voce de neuitat care se pierde. O voce locuită de iubirea de cuvinte şi de poezie'', a spus Frederique Bredin, preşedinta Centrului naţional francez al cinematografiei. 

Pentru rolul din pelicula ''Amour'' Emmanuelle Riva a obţinut în 2013 premiul Cesar pentru cea mai bună actriţă.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close