Antena 3 CNN Timp liber Film Actorul Nicolas Cage a fost arestat pentru violenţă în familie

Actorul Nicolas Cage a fost arestat pentru violenţă în familie

Actorul Nicolas Cage a fost arestat pentru violenţă în familie
16 Apr 2011   •   20:45

Ştire bombă la Hollywood! Nicholas Cage a fost arestat după ce şi-a agresat soţia în mijlocul străzii. Martorii spun că actorul era băut. Şi nu e prima oară cînd face scandal. Chiar şi la noi în ţară, a făcut gălăgie în faţa unui club de noapte.

Un şofer de taxi a chemat poliţia după ce l-a văzut pe Nicholas Cage certându-se în plină stradă, cu soţia sa, Alice. Actorul era băut, a spus taximetristul. El ar fi spus câteva cuvinte urâte şi poliţiştilor, care, în cele din urmă, l-au reţinut. Nicholas Cage a fost acuzat şi de tulburare a liniştii publice.

Actorul în vârstă de 47 de ani este căsătorit de 6 ani şi jumătate cu Alice Kim, iar cei doi au împreună un băiat. În urmă cu o lună, Cage a avut o altă întâlnire cu poliţia, tot la New Orleans, când a provocat un scandal, într-un restaurant. Atunci însă, n-a fost arestat.

Chiar şi când a fost la noi în ţară, pentru filmările la Ghost Rider 2, Nicholas Cage s-a dat în spectacol în plină stradă. S-a întâmplat în decembrie, anul trecut. Celebrul actor a făcut scandal la ieşirea dintr-un club din centrul Capitalei, unde participase la o petrecere privată.

Cage s-a luat la ceartă cu doi dintre apropiaţii lui, iar bodyguarzii săi l-au convins cu greu să înceteze şi să urce într-o maşină pentru a fi dus la hotel, să se culce.

 


×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close