Antena 3 CNN Timp liber Film Catherine Zeta-Jones a dormit într-un dulap la începuturile carierei sale

Catherine Zeta-Jones a dormit într-un dulap la începuturile carierei sale

Catherine Zeta-Jones a dormit într-un dulap la începuturile carierei sale
Sursa foto: Foto: radionoise.ro
13 Feb 2011   •   20:51

Actriţa Catherine Zeta-Jones a povestit că dormit într-un dulap după ce a ajuns pentru prima dată la Los Angeles, unde voia să se lanseze ca actriţă, la mijlocul anilor '90, titrează Mediafax.

La început, actriţa galeză a locuit în casa unui prieten din Malibu şi, pentru că îi era frică să locuiască singură într-o casă atât de mare, a decis să doarmă într-un dulap de bucătărie, într-o noapte.
Acum, după ce şi-a format deja o carieră dde succes, actriţa recunoaşte că i-a fost foarte greu până a cunoscut succesul la Hollywood.

"Există o ierarhie de neimaginat acolo. Dacă nu te afli pe o anumită treaptă a ierarhiei, nu ajungi nici măcar să citeşti scenariile", a declarat Catherine, potrivit sursei citate.

De asemenea, actriţa în vârstă de 41 de ani a mai spus că nu-şi alege rolurile bazându-se pe frumuseţe, încercând să interpreteze partituri pline de umor, pentru a rămâne astfel mai mult în memoria publicului.

Catherine Zeta-Jones a debutat în anii 1990, în musicalul "42nd Street", şi a fost remarcată de Philip de Broca, care a distribuit-o în primul ei film, "Sheherezada" (1990). Primul rol important a fost Elena din "Masca lui Zorro" (1998), unde a jucat alături de Anthony Hopkins şi Antonio Banderas.

Actriţa este căsătorită cu Michael Douglas din 2000, cele două staruri având împreună doi copii.

×
Subiecte în articol: dulap actriţă Hollywood
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close