Antena 3 CNN Timp liber Film Cele mai bune opt filme clasice pe care le puteți vedea acasă în această perioadă

Cele mai bune opt filme clasice pe care le puteți vedea acasă în această perioadă

Aflați în plină pandemie de coronavirus, când starea de urgență ne obligă să rămânem în casă, cel mai potrivit lucru pe care-l putem face în această perioadă este să dedicăm timp activităților noastre preferate. Platformele de streaming, care oferă filme și seriale online, au devenit tot mai utilizate de români și de persoanele din toată lumea, mai ales în această perioadă de izolare.

Cele mai bune opt filme clasice pe care le puteți vedea acasă în această perioadă
Sursa foto: Pexels
de Claudia Simion    |    11 Mai 2020   •   19:10

Dacă sunteți în pană de idei, mai jos găsiți o listă a filmelor clasice care merită văzute măcar o dată în viață. Pe toate le găsiți pe Netflix.

A Clockwork Orange (1971)

Portocala Mecanică, film regizat de Stanley Kubrick după romanul cu același nume al lui Anthony Burgess, e o producție destul de dură care prezintă viața lui Alex DeLarge, un psihopat care comite numeroase crime, acte violente și violuri, alături de grupul lui de huligani. Protagonistul este prins de poliție și dat pe mâna medicilor care încearcă să-l facă să se reintegreze prin intermediul unui experiment psihologic controversat.

Lungmetrajul a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor și a fost votat pe locul 2 în topul celor mai controversate filme ale tuturor filmelor. Distribuție: Malcolm McDowell, Warren Clarke, Michael Bates, James Marcus.

The Godfather (1972)

E unul dintre cele mai apreciate filme realizate vreodată, aflându-se pe locul 2 în topul IMDB. Nașul e un film american, realizat în anul 1972, avându-l ca regizor pe Francis Ford Coppola. Filmul reprezintă o adaptare după romanul cu același nume scris de Mario Puzo. Povestea lungmetrajului se petrece în jurul anilor ’40-’50 și prezintă viața fictivă a familiei mafiote Corleone.

Distribuție: Marlon Brando, Al Pacino, James Caan, Robert Duvall, Diane Keaton. Filmul a primit foarte multe premii, printre care și 3 Oscaruri și 5 Globuri de Aur.

The Shinning (1980)

„The Shinning” e considerat unul dintre cele mai bune filme create vreodată și, cu siguranță, toți cei care l-au văzut pot confirma acest lucru. Dacă nu ne-a convins suficient în „One Flew Over the Cuckoo’s Nest” (Zbor Deasupra Unui Cuib de Cuci), (deși în mod cert a făcut-o), Jack Nicholson mai dovedește o dată că e un actor desăvârșit. Personajul său, Jack Torrance, reușește cu multă pricepere să treacă de la o stare la alta și să ne facă să credem că tot ce i se întâmplă este real. Jack este un scriitor aspirant, care locuiește împreună cu familia într-un hotel pustiu din Colorado Rockies. Acesta ajunge să fie cuprins de nebunie și să-și terorizeze soția și fiul într-un mod neașteptat.

Scarface (1983)

Un alt film care merită văzut măcar o dată în viață este Scarface, regizat de Brian De Palma și scris de Oliver Stone. Avându-l pe Al Pacino în rol principal, filmul spune povestea lui Tony Montana, un refugiat cubanez care ajunge în Florida în anii ’80 și devine gangster. Producția urmărește ascensiunea lui Montana în lumea interlopă.

Distribuție: Al Pacino, Steven Bauer, Michelle Pfeiffer, Robert Loggia.

Goodfellas (1990)

E un film american despre mafie regizat de Martin Scorseze, care prezintă povestea inspirată din realitate a lui Henry Hill și a prietenilor săi. Producția a fost nominalizată pentru șase premii Oscar, inclusiv cel mai bun film și cel mai bun regizor, și a câștigat unul pentru Joe Pesci la categoria cel mai bun actor într-un rol secundar.

Distribuție: Ray Liotta, Robert De Niro, Joe Pesci, Lorraine Bracco, Paul Sorvino.

Pulp Fiction (1994)

E o comedie neagră americană, unul dintre cele mai bune filme regizate de Quentin Tarantino, care a fost nominalizat la șapte premii Oscar și a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu original. Producția a obținut și multe alte premii importante. Pulp Fiction ilustrează mai multe povești cu mafioți și criminali, dar care nu sunt prezentate în ordine cronologică. Ce îl diferențiază de alte filme de acest gen este umorul negru și insistența pe conversații și monologuri.

Distribuție: John Travolta, Samuel L. Jackson, Uma Thurman, Harvey Keitel, Tim Roth, Amanda Plummer.

The Shawshank Redemption (1994)

Potrivit unui top realizat de IMDB, acesta este cel mai bun film al tuturor timpurilor. „Închisoarea Îngerilor” a fost lansat în 1994 și e scris și regizat de Frank Darabont. A fost inspirat din nuvela lui Stephen King, „Rita Hayworth and Shawshank Redemption”. Filmul spune povestea vieții lui Andy Dufresne, un bărbat care a ajuns la închisoare pe nedrept, pentru uciderea soției sale și a amantului ei.

Distribuție: Tim Robbins, Morgan Freeman, Bob Gunton, Clancy Brown.

Seven (1995)

„Seven” are toate calitățile să poată fi considerat un film de excepție. Thriller-ul regizat de David Fincher și scris de Andrew Kevin Walker reușește cu măiestrie să te țină în suspans de la început până la final. Spune povestea lui David Mills (Brad Pitt), un detectiv care încearcă, alături de partenerul său, William Somerset (Morgan Freeman), să prindă un criminal în serie (Kevin Spacey), care comite crimă după crimă ținând cont de cele șapte păcate.

×
Subiecte în articol: platforme de streaming filme seriale
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close