Antena 3 CNN Timp liber Film Filmul "Poziţia copilului", distribuit în Noua Zeelandă şi Taiwan

Filmul "Poziţia copilului", distribuit în Noua Zeelandă şi Taiwan

Filmul "Poziţia copilului", distribuit în Noua Zeelandă şi Taiwan
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    21 Feb 2013   •   19:33

Filmul "Poziţia copilului" de Călin Netzer, care a câştigat Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, va fi distribuit în zece teritorii, printre care Franţa, Taiwan şi Noua Zeelandă, potrivit site-ului distribuitorului internaţional, Beta Cinema.
   
Astfel, "Poziţia copilului" va fi prezentat în cinematografele din Franţa (Sophie Dulac Distribution), Italia (Teodora), Germania, Austria şi Elveţia (X-Verleih). Acestora li se alătură Benelux (Contact Films), Grecia (Seven Films), Serbia/Montenegru (Discovery Film şi Video Distribution), Australia/Noua Zealandă (Palace Films) şi Taiwan (Swallow Wings). De asemenea, Beta Cinema este în ultima fază a negocierilor pentru distribuţia în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.
   
"Poziţia copilului" a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, unde a primit marele trofeu Ursul de Aur, dar şi premiul criticii internaţionale FIPRESCI.

"Poziţia copilului" este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, după multi-premiatele "Maria" (2003) şi "Medalia de onoare" (2010).



Filmul, cu un scenariu semnat de Călin Netzer şi Răzvan Rădulescu, vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora
. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.
   
Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură, într-o distribuţie selectă, nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.


   
În România, filmul "Poziţia copilului" va avea premiera oficială pe 7 martie. Filmul va intra în cinematografele româneşti pe 8 martie.

×
Subiecte în articol: pozitia copilului
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close