Antena 3 CNN Timp liber Film Începe TIFF 2014! Zece zile de proiecții, concerte, expoziții și dezbateri

Începe TIFF 2014! Zece zile de proiecții, concerte, expoziții și dezbateri

Începe TIFF 2014! Zece zile de proiecții, concerte, expoziții și dezbateri
29 Mai 2014   •   18:25
Ediția cu numărul 13 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania începe mâine, 30 mai, de la 20.45, în Piața Unirii Open Air din Cluj, cu ceremonia de deschidere, urmată de premiera națională a filmului Philomena (r. Stephen Frears), nominalizat anul acesta la Oscar. La gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, vor lua parte oficialități și personalități din lumea filmului. Până pe 8 iunie, spectatorii au de ales între 217 filme din 55 de țări, concerte, expoziții, masterclass-uri, dezbateri și petreceri. În jur 700 de invitați români și străini sunt așteptați la TIFF.  

La gala de deschidere va fi detaliată una dintre cele mai importante campanii în care se implică TIFF anul acesta, „Salvați Marele Ecran!”. Sâmbătă, 31 mai, de la 10.30, la Mansarda Boema, va avea loc prima conferință majoră a campaniei de salvare a cinematografelor din România, la care vor lua parte Emil Boc, primarul Clujului, Marius Szabo, primarul orașului Gherla, Tudor Giurgiu, președintele TIFF, Marta Materska-Samek, președinta board-ului Cinema Development Foundation (Polonia), Tina Hajon - Head of Film Exhibition, Croatian Audiovisual Centre, Ivo Andrle, managerul Aerofilms (Cehia). Tot pe 31 mai, de la 20.30, va avea loc deschiderea oficială a Depozitului de Filme din strada Maiakovski, în prezența unor oficiali și invitați, urmată de proiecția unor fragmente din documentarul lui Alexandru Belc, Cinema, mon amour (work-in-progress) și a filmului Cinema at the End, în prezența regizorului Meritxell Soler. Spațiul inedit de la fostul depozit RADEF va găzdui în timpul festivalului proiecțiile din secțiunea cu același nume, Cinema, Mon Amour. Intrarea este liberă.

 

Proiecțiile încep vineri dimineață, cu filmele dedicate celor mai mici spectatori ai festivalului, în programul EducaTIFF. La Cinema Victoria, de la 10.00, va fi proiectat A fi și a avea/ Etre et avoir, în prezența regizorului Nicolas Philibert, celebrat anul acesta în secțiunea 3X3. Votat Cel mai bun film documentar la Premiile Academiei Europene de Film în 2002, este povestea unei clase unice dintr-un sat francez, unde toţi copiii se află în grija unui învățător. Duminică, 1 iunie, de la 11.00, la Cinema Florin Piersic, copiii și părinții se vor bucura de experiența Cinepiano, un spectacol cu acompaniament live al pianistului Tony Berchmans pe filme mute cu Charlie Chaplin, Stan și Bran și Buster Keaton. EducaTIFF cuprinde  ateliere de animație, seminarii de critică de film, lecții de actorie cu Stefan Collier, actorul din filmul Regret!, proiecții 3D. Detalii  despre program, aici.

 

Weekend la Castel: Surprize îi așteaptă pe cei mici și la Castelul Banffy de la Bonțida. Pe 31 mai și 1 iunie, de la 12.00, copiii sunt invitați să învețe meșteșuguri vechi și meserii noi, în Cetatea micilor antreprenori. Eforturile le sunt răsplătite în cupoane de distracție. Cei care lucrează la meșterul olar, la tâmplar, bucătar, la pompieri sau la spital își câștigă dreptul de a participa la ateliere de efecte speciale de film, teatru de păpuși, spectacol de magie, fotbal și alte jocuri. Cei care au jucării vechi le pot aduce la consignație, unde vânzători simpatici, care știu să socotească, vor convinge alți copii să le cumpere. Sâmbătă, 31 mai, de la 14.00, muzicienii polonezi de la Male Instrumenty, renumiți pentru concertele la instrumente improvizate, le vor arăta copiilor cum poți crea muzică din obiecte reciclabile.

 

După lăsarea serii, de la 21.45, vor fi proiecții în aer liber pentru cei mari: sâmbătă - Bolondos vakáció/ Frumoasele vacanțe, de Karoly Makk, o comedie româno-maghiară din 1967, cu Florin Piersic, Ion Dichiseanu și Ilinca Tomoroveanu, iar duminică, filmul 1984, în regia lui Michael Radford, care aniversează 30 de ani de la premieră. Detalii despre Weekend la Castel, pe www.tiff.ro.

 

La Casa TIFF, încep concertele în weekend. Sâmbătă, de la 22.00, un spectacol inedit va fi oferit de polonezii de la Male Instrumenty, care cântă la instrumente improvizate din jucării, deșeuri reciclabile, diverse obiecte. Duminică, de la 22.00, Teodora Enache își va încânta audiența cu vocea care i-a adus supranumele de „Ella Fitzgerald a României”.

 

La Mănăștur Open Air, proiecțiile gratuite în aer liber încep vineri, de la 22.00, cu Psihopații/ Killers, un thriller din secțiunea tematică Ochi pentru Ochi, nerecomandat minorilor. La Cinema Mărăști, o sală care revine anul acesta în program, vor rula câte două filme în fiecare zi de festival, de la 18.00 și 20.30. Un bilet achiziţionat pentru o proiecție va asigura accesul pentru două persoane. Primele filme, cele de vineri, sunt Dragoste în sânge/ Love Steaks, o poveste de dragoste între doi angajați ai unui hotel de lux, și Trăiască libertatea/ Viva la liberta!, o comedie acidă despre politică.

Weekend-ul e plin de filme bune, în toate secțiunile și locațiile. O premieră mondială, printre ele: 28 ½, povestea unui bărbat care pleacă în căutarea copilului pe care nu l-a cunoscut niciodată, proiectat în Focus Noul Film German pe 31 mai, de la 19.30, la Cinema Arta, în prezența regizorului Anton Gonopolski și a producătoarei Anna Guddat. Pe Michael Kutza, director al Festivalului Internațional al Film de la Chicago și membru al juriului competiției TIFF, publicul îl va întâlni la proiecția specială a filmului Strictly Ballroom (r. Baz Luhrman) sâmbătă, de la 17.00, la Cinema Arta.

Programul complet al festivalului precum și toate noutățile pot fi găsite pe www.tiff.ro.

Biletele pot fi cumpărate online, de pe www.biletmaster.ro, și de la casieriile TIFF.

Aplicația TIFF 2014 este disponibilă în App Store și Play Store.

Ne găsiți pe: www.tiff.ro | facebook: TransilvaniaIFF | twitter: #TIFF2014 | Instagram.com/tiffromania

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close