Antena 3 CNN Timp liber Film Premiile Gopo 2014: Victor Rebengiuc, cel mai bun actor într-un rol principal, Călin Peter Netzer - cel mai bun regizor. Lista câştigătorilor

Premiile Gopo 2014: Victor Rebengiuc, cel mai bun actor într-un rol principal, Călin Peter Netzer - cel mai bun regizor. Lista câştigătorilor

Premiile Gopo 2014: Victor Rebengiuc, cel mai bun actor într-un rol principal, Călin Peter Netzer - cel mai bun regizor. Lista câştigătorilor
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    25 Mar 2014   •   00:01
Victor Rebengiuc a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, pentru cel din filmul "Câinele japonez", la cea de-a opta ediţie a galei Gopo, care a avut loc luni seară, la Opera Naţională Bucureşti, potrivit Mediafax. Acesta este al doilea premiu Gopo din cariera lui Victor Rebengiuc.
 
La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Adrian Titieni, pentru rolul din "Domestic", Gheorghe Ifrim, pentru interpretarea din "Domestic", Igor Babiac, pentru rolul din filmul "La limita de jos a cerului", şi Dan Chiorean, pentru interpretarea din pelicula "Rocker".
 
Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Şerban Pavlu, pentru "Toată lumea din familia noastră".

"Poziţia copilului" - premiul Gopo 2014 pentru cel mai bun film
 
Luminiţa Gheorghiu - cea mai bună actriţă în rol principal la gala Gopo 2014
 
Luminiţa Gheorghiu a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal, pentru partitura din "Poziţia copilului", la cea de-a opta ediţie a galei Gopo.
 
Acesta este cel de-al doilea premiu Gopo din cariera Luminiţei Gheorghiu, aflată la a doua nominalizare.
 
Călin Peter Netzer - premiul pentru cel mai bun regizor la gala Gopo 2014
 
Călin Peter Netzer a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor, pentru filmul "Poziţia copilului", la cea de-a opta ediţie a galei Gopo.
 
La gala Gopo 2014, Călin Peter Netzer a câştigat şi premiul pentru cel mai bun scenariu, alături de Răzvan Rădulescu, tot pentru filmul "Poziţia copilului".
 
Anul trecut, premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Radu Jude, pentru filmul "Toată lumea din familia noastră".
 
Regizorul Nicolae Mărgineanu a primit premiul pentru întreaga activitate la gala Gopo 2014
 
Regizorul Nicolae Mărgineanu a primit premiul pentru întreaga activitate la cea de-a opta ediţie a galei Gopo.
 
Distincţia i-a fost înmânată lui Nicolae Mărgineanu de actorul Victor Rebengiuc. "Mulţumesc actorilor cu care am colaborat, pentru că ei sunt în faţă întotdeauna, şi membrilor echipelor de filmare care m-au ajutat", a spus Nicolae Mărgineanu la primirea premiului.
 
Radu Beligan a primit premiul pentru întreaga carieră la gala Gopo 2014
 
Radu Beligan, maestru al teatrului şi filmului românesc, a primit premiul pentru întreaga carieră la cea de-a opta ediţie a galei Gopo, care se desfăşoară luni seară, la Opera Naţională Bucureşti.
 
Distincţia i-a fost înmânată lui Radu Beligan de actorul Marius Manole.
 
Ilinca Goia - cea mai bună actriţă în rol secundar la gala Gopo 2014
 
Ilinca Goia a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru partitura din "Poziţia copilului". Acesta este primul premiu Gopo din cariera Ilincăi Goia, aflată la prima nominalizare.
 
Anul acesta, pentru acelaşi premiu, au mai fost nominalizate Mihaela Sîrbu, din "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolim", Clara Vodă, din cel mai recent lungmetraj al lui Adrian Sitaru, "Domestic", Ela Ionescu, din filmul "La limita de jos a cerului", şi Valeria Seciu, din "Roxanne".
 
Anul trecut, premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin i-a fost decernat Mihaelei Sîrbu, pentru partitura din "Toată lumea din familia noastră".
 
Victor Rebengiuc - premiul pentru cel mai bun rol principal masculin la gala Gopo 2014
 
Vlad Ivanov - premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar la gala Gopo 2014
 
Vlad Ivanov a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru partitura din "Poziţia copilului" la cea de-a opta ediţie a galei Gopo.
 
"Le mulţumesc producătorilor şi regizorilor de film pentru că nu m-au şters din memoria afectivă şi din memoria telefonului", a spus Vlad Ivanov la primirea premiului.
 
El a precizat că se bucură de succesul acestui film românesc, alături de producătorul Ada Solomon şi de regizorul Călin Peter Netzer, dar şi de toţi actorii din distribuţia acestei pelicule.
 
La categoria cel mai bun actor într-un rol secundar au mai fost nominalizaţi Şerban Pavlu, pentru rolul din "Câinele japonez", câştigător, în 2013, al premiului pentru cel mai bun actor în rol principal (pentru interpretarea din "Toată lumea din familia noastră"), Igor Caras-Romanov, pentru interpretarea din "La limita de jos a cerului", Sergiu Voloc, pentru partitura din "La limita de jos cerului", şi Alin State, pentru interpretarea din filmul "Rocker".
 
Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol secundar i-a revenit lui Gabriel Spahiu, pentru partitura din "Toată lumea din familia noastră".
 

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close