Antena 3 CNN Timp liber Film Regizoarea Ariana Pendiuc confirmă: al doilea film la Cannes, în ani consecutivi

Regizoarea Ariana Pendiuc confirmă: al doilea film la Cannes, în ani consecutivi

Regizoarea Ariana Pendiuc confirmă: al doilea film la Cannes, în ani consecutivi
19 Apr 2011   •   10:20

Ariana Pendiuc, în vârstă de 25 de ani, va fi prezentă la Festivalul de Film de la Cannes pentru a doua oară în tot atâţia ani cu un film regizat de ea. Ariana îşi confirmă astfel valoarea şi în 2011, când va fi prezentă la Cannes, unde filmul "Micile Vedete la Şcoală", produs de sora ei, Ema Pendiuc, a fost selecţionat la secţiunea Short Film Corner, se arată într-un comunicat remis Antena3.ro.

“Atunci când filmele tale sunt selecţionate doi ani consecutiv la Festivalul de la Cannes, este clar că nu mai e vorba de norocul începătorului, ci mai degrabă de perseverenţă şi multă muncă. Anul trecut, după ce m-am întors de la Cannes, împreună cu sora mea, am înfiinţat prima şcoală de film si televiziune pentru copii din România, Şcoala Micile Vedete. În doar 10 luni am instruit peste 100 de copii şi am facut 3 filme de scurt metraj împreună cu ei, iar ultimul, cel in care Micile Vedete joacă alături de sora mea, a fost selecţionat la Festivalul de Film de la Cannes 2011”, a declarat Ariana Pendiuc.

Ema Pendiuc, de cealaltă parte, are două motive de mândrie. "Pe lângă filmul “Micile Vedete la şcoală” în care sunt tare mândră că am jucat alături de copiii pregătiţi de noi, anul acesta la Cannes a fost selecţionat încă un film, “Semnul Timpului”,  produs tot de mine, dar regizat de Cosmin Croitoru, directorul de imagine al tuturor filmelor noastre", a spus Ema.

×
Subiecte în articol: Festivalul de Film de la Cannes
Parteneri
Surse: PSD l-ar susţine pe Piedone la Primăria Capitalei
x close