Antena 3 CNN Timp liber Film Sacha Baron Cohen îl va interpreta pe Freddie Mercury, într-un film biografic

Sacha Baron Cohen îl va interpreta pe Freddie Mercury, într-un film biografic

Sacha Baron Cohen îl va interpreta pe Freddie Mercury, într-un film biografic
17 Sep 2010   •   11:08

Actorul Sacha Baron Cohen, starul din "Borat", va interpreta rolul celebrului Freddie Mercury într-un lungmetraj inspirat din zilele de glorie ale solistului trupei Queen, informează Reuters.

Scenariul acestui film va fi scris de Peter Morgan, scenaristul britanic din spatele filmelor "Regina" şi "Ultimul rege al Scoţiei". Nici numele filmului şi nici cel al regizorului nu se cunosc încă.

Filmările vor începe anul viitor, a anunţat producătorul Graham King, a cărui companie de producţie cinematografică GK Films s-a asociat pentru acest proiect cu Tribeca Productions, condusă de Robert De Niro şi Jane Rosenthal, dar şi cu Jim Beach, managerul trupei Queen.

Proiectul beneficiază de susţinerea fondului care administrează averea lui Freddie Mercury şi a celor trei membri supravieţuitori ai trupei Queen. Chitaristul Brian May şi toboşarul Roger Taylor vor supraveghea felul în care va fi realizată coloana sonoră a filmului, ce va conţine atât piese din discografia grupului Queen, cât şi melodii din cariera solo a lui Freddie Mercury. Basistul John Deacon s-a retras din industria muzicală.

Acţiunea filmului se va concentra pe o perioadă de câţiva ani şi va culmina cu mega-concertul Live Aid, impresionantul show de caritate organizat în 1985, pe stadionul Wembley din Londra, considerat de presa internaţională drept cel mai mare moment din cariera grupului Queen, care a impresionat zecile de mii de spectatori şi milioanele de telespectatori cu hituri precum "We Will Rock You" şi "Radio Ga Ga".

Trupa britanică a continuat susţină turnee şi să lucreze în studio, deşi starea de sănătate a lui Freddie Mercury se deteriora tot mai mult. La o zi după ce recunoscut în mod public că este bolnav de SIDA, Freddie Mercury a murit din cauza acestei maladii, în 1991, la vârsta de 45 de ani.

Antena3.ro

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close