Antena 3 CNN Timp liber Film "The Artist", desemnat cel mai bun film la Critics' Choice Awards 2012

"The Artist", desemnat cel mai bun film la Critics' Choice Awards 2012

"The Artist", desemnat cel mai bun film la Critics' Choice Awards 2012
Sursa foto: Foto: videonews.ro
13 Ian 2012   •   22:05

Cea de-a 17-a ceremonie de decernare a premiilor Critic's Choice Awards a avut loc în oraşul american Los Angeles. Competiţia a fost acerbă, filmele şi actorii nominalizaţi fiind evaluaţi de o echipă de 200 de critici de film.

Critic's Choice Awards sunt, după Oscaruri, cele mai prestigioase premii din cinematografia internaţională.

Filmul "The Artist", în regia lui Michel Hazanavicius, a fost marele câştigător la galei. Comedia, turnată în alb negru, spune povestea unui actor din epoca filmului mut şi s-a impus la patru categorii de premii, inclusiv la secţiunea pentru "cel mai bun regizor".

Comedia cu accente dramatice "The Help" a fost un alt mare câştigător al galei Critics' Choice 2012. Această peliculă, care spune povestea unor menajere de culoare care luptă pentru drepturile lor, în America anilor 60, s-a impus la categoriile "cea mai bună actriţă", "cea mai bună actriţă în rol secundar" şi "cea mai bună distribuţie".

Premiul pentru Cel Mai Bun Actor a fost oferit lui George Clooney, pewntru rolul său în drama "The Descendants". Un alt moment cheie al spectacolului a fost apariţia lui Bob Dylan, care i-a dedicat un scurt recital regizorului Martin Scorsese.

Premiile Critics' Choice deţin un record de invidiat în ceea ce priveşte prezicerea câştigătorilor la Oscar. În ultimii 14 ani, mai mult de jumătate dintre câştigătorii Critics' Choice Awards la categoriile de interpretare şi cel mai bun film au câştigat premii Oscar.

 


×
Subiecte în articol: los angeles film George Clooney Bob Dylan
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close