Antena 3 CNN Timp liber Film Un important actor din filmul "Pirații din Caraibe", acuzat de comportament inadecvat la locul de muncă

Un important actor din filmul "Pirații din Caraibe", acuzat de comportament inadecvat la locul de muncă

Un important actor din filmul "Pirații din Caraibe", acuzat de comportament inadecvat la locul de muncă
Sursa foto: foto: Facebook
30 Noi 2017   •   20:44

Unul dintre cei mai apreciați actori ai filmului Pirații din Caraibe, Geoffrey Rush, cel care a interpretat rolul căpitanului Barbossa, a fost acuzat de comportament inadecvat la locul de muncă. Acuzația a fost căută de o actriță, care spune că incidentul a avut loc în anul 2015, atunci când puneau în scenă o adaptare a piesei Regele Lear la Sydney Theatre Company. 

Compania respectivă a avut o reacție în urma acuzațiilor auzite.

„Compania continuă să lucreze cu reclamanta pentru a reduce la minimum riscul de a se repeta presupusul caz de comportament inadecvat la locul de muncă”, a transmis Sydney Theatre Company, potrivit The Guardian

Actorul a negat acuzațiile. Acesta a transmis, prin intermediul avocatului său, că a dat dovadă mereu de un comportament exemplar la locul de muncă și că acuzațiile nu au cum să fie reale. 

„Domnul Rush nu a fost contactat de Compania de Teatru Sydney şi de reclamantă şi nici de vreun reprezentant al acestora cu privire la acest subiect. În plus, el nu a fost informat în legătură cu natura reclamaţiei şi cu ce implică aceasta”,a spus avocatul actorului. 

Actorul Geoffrey Rush are 66 de ani și până la această vârstă a reușit să obțină un premiu Oscar, primit în 1996 pentru rolul din "Shine", și, de asemenea, a primit nominalizări pentru rolurile interpretate în ”The King's Speech”, ”Quills” şi ”Shakespeare in Love”. 

×
Subiecte în articol: comportament teatru actor
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close