Antena 3 CNN Timp liber Fun Badea, despre cum a ajuns Băsescu să fie cel mai detestat preşedinte român

Badea, despre cum a ajuns Băsescu să fie cel mai detestat preşedinte român

Badea, despre cum a ajuns Băsescu să fie cel mai detestat preşedinte român
Sursa foto: Foto: Antena 3
de S.T.    |    17 Dec 2012   •   23:52

Mircea Badea, realizatorul emisiunii "În gura presei", a analizat, în ediţia de luni seară, modul în care a evoluat percepţia românilor asupra comportamentului preşedintelui Traian Băsescu.

Potrivit celor spuse de Badea, în 2004, Traian Băsescu era Dumnezeu pe Pământ în România.

"Când a câştigat alegerile împotriva lui Năstase era Dumnezeu pe Pământ în România(...) Eu de atunci îl criticam pe Băsescu", a spus Badea, luni, la Antena 3.

În opinia realizatorului, Traian Băsescu, cândva cel mai minunat om, a ajuns cel mai detestat din vina noastră, a poporului român.

"Noi l-am lăsat. Dacă de la prima măgărie spuneam că nu e în regulă ceea ce face, nici el nu mai ajungea să-şi permită toate mitocăniile şi comportamentele aberante şi sfidătoare pe care şi le-a permis", a arătat Badea.


VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "În gura presei" DE LA ANTENA 3

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close