Antena 3 CNN Timp liber Fun Badea, despre puterea cuvântului Giumbix şi influenţa lui asupra lui Obama

Badea, despre puterea cuvântului Giumbix şi influenţa lui asupra lui Obama

Badea, despre puterea cuvântului Giumbix şi influenţa lui asupra lui Obama
Sursa foto: Foto: Antena 3
de S.T.    |    18 Ian 2013   •   11:21

Mircea Badea a comentat, joi seară, în cadrul emisiunii "În gura presei" afirmaţia şefului ANI, potrivit căreia realizatorul este vinovat pentru faptul că România nu a intrat în Schengen.

În dosarul halucinant înaintat Instanţei de şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, Mircea Badea este acuzat de denigrare şi defăimare.

Horia Georgescu s-a simţit batjocorit când Mircea Badea a utilizat, la adresa acestuia, în emisiuni, termeni precum „ochelărică” şi  „giumbix”.

Mai mult, realizatorul emisiunii "În Gura Presei" este acuzat că a generat o poziţie vulnerabilă pentru reclamant (Horia Georgescu), cât şi pentru instituţia pe care acesta o conduce (ANI), în procesul de aderare al României la Spaţiul Schengen.

Badea şi-a exprimat, în stilul caracteristic, nemulţumirea faţă de acuzaţiile aduse de Horia Georgescu.

"Deci dacă nu veniţi să mă rugaţi, de preferinţă în genunchi, nu intraţi în Schengen. E simplu. GIUMBIX!", a spus Badea, contrariat de faptul că a fost dat în judecată pentru un cuvânt care nici măcar nu există în DEX.


Citeşte şi:

"Turcescu e un fel de giumbix, e gol, e varză". Cu cine îl aseamănă Badea pe "cel mai netalentat om"

VEZI AICI ÎNREGISTRAREA EMISIUNII În gura presei CU MIRCEA BADEA.

VEZI PE VIDEONEWS.RO MAI MULTE FAZE TARI DIN EMISIUNEA ÎN GURA PRESEI.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close